Judecătoarea Elena Burlan, trimisă în judecată de DNA
Judecătoarea Elena Burlan-Puşcaş de la Tribunalului Bucureşti a fost trimisă în judecată de DNA pentru săvârşirea a patru infracţiuni de luare de mită.
Potrivit unui comunicat al DNA, în contextul judecării a două dosare penale ce priveau săvârşirea unor infracţiuni săvârşite cu violenţă (tentativă de omor calificat, şantaj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice), Elena Burlan a primit, în perioada iunie 2009 - februarie 2010, prin intermediari, de la mai multe persoane (inculpaţi şi rude ale unora dintre inculpaţii vizaţi de cercetarea judecătorească), suma totală de 63.000 de euro.
Astfel, în legătură cu un dosar pe care l-a avut spre judecată, Elena Burlan a primit suma de 10.000 de euro pentru a dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu şi alţi 30.000 de euro pentru a dispune pronunţarea unei hotărâri de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei faţă de toţi cei nouă inculpaţi din dosar.
A doua cauză penală
DNA precizează că, în legătură cu o a doua cauză penală pe care a avut-o spre judecată, Elena Burlan a primit suma de 8.000 de euro pentru a dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu şi alţi 15.000 de euro pentru a dispune pronunţarea unei hotărâri de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei faţă de patru dintre cei cinci inculpaţi judecaţi.
Cu privire la cel de-al cincilea inculpat, spune DNA, deşi minor la data săvârşirii infracţiunii pentru care a fost judecat, Elena Burlan a pronunţat o pedeapsă cu executare, deoarece tatăl acestuia a refuzat să plătească suma solicitată de magistrat.
Pedepse cu executare
Ulterior, în ambele cauze, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis apelurile Parchetului şi au pronunţat pedepse cu executare faţă de autorii infracţiunilor de tentativă de omor calificat, pedepse cuprinse între 5 şi 8 ani. În cauză s-a dispus sechestru pe bunurile imobile şi mobile aflate în posesia ori proprietatea Elenei Burlan. Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti.
În luna mai, Consiliul Superior al Magistraturii a decis suspendarea din funcţie a judecătoarei. Elena Burlan este soţia lui Marcel Puşcaş, fost fotbalist, antrenor, impresar şi preşedinte de club, acesta fiind unul dintre candidaţii din anul 2014 la şefia Federaţiei Române de Fotbal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News