VEZI ȘI: Imagini ȘOCANTE cu Nicușor Constantinescu. "DNA vrea să-l aresteze pe ăsta care moare"
Tribunalul Bucureşti a decis luni arestarea preventivă a lui Nicuşor Constantinescu, după ce procurorii DNA au cerut înlocuirea controlului judiciar cu această măsură preventivă. Preşedintele CJ Constanţa nu a revenit în ţară după ce a fost operat în SUA, decizia nefiind definitivă.
Instanţa Tribunalului Bucureşti a luat în discuţie propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu cea a arestului preventiv în cazul lui Nicuşor Constantinescu. Procurorii anticorupţie au solicitat acest lucru pentru că, spun ei, şeful Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse în cadrul măsurii controlului judiciar.
"Noi am prezentat un set de fotografii, care au circulat în presă, inclusiv săptămâna trecută, care arată starea medicală gravă, obiectiv vorbind, în ceea ce îl priveşte pe domnul Nicuşor Daniel Constantinescu, faptul că acesta nu şi-a încălcat cu rea-credinţă obligaţiile pe care le avea, în sensul că acesta nu se poate deplasa în momentul acesta, cu drena pe care o are montată, pe o distanţă aşa de mare, dintre România şi Statele Unite ale Americii. Am invocat faptul că procurorul care a încuviinţat părăsirea ţării, începând cu data de 3 aprilie 2014, cunoştea faptul că domnul Constantinescu urmează să suporte un tratament complex, care includea nu doar operaţia care a fost deja realizată, ci şi tratamentul cu radioterapie, care urmează să fie realizat tot acolo, fază în care domnul Constantinescu se află în momentul de faţă", a declarat avocatul Marius Mocanu, după terminarea procesului de la Tribunalul Bucureşti, conform Realitatea.net.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video