Tribunal, decizie pentru Dragnea în dosarul 'Referendumul'
Tribunalul Bucureşti judecă, miercuri, contestaţia la executare depusă de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, împotriva condamnării la doi ani închisoare cu suspendare primită în dosarul 'Referendumul'.
Acţiunea a fost introdusă în instanţă pe 3 februarie şi are ca obiect contestaţia la executare (art. 598 Noul Cod de procedură penală), aceasta fiind o cale extraordinară de atac. Potrivit art. 598 din Codul de procedură penală, contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Pe 2 februarie, Liviu Dragnea a anunţat că a început o acţiune de redeschidere a procesului 'Referendumul', prin depunerea unei contestaţii la executare adresată Tribunalului Bucureşti.
[citeste si]
'Avocaţii spun, studiind Codul penal şi de procedură penală, care nu este deloc ambiguu, că practic eu nu am hotărârea de condamnare. Hotărârea de condamnare a unui cetăţean român trebuie să conţină trei elemente - partea introductivă, dispozitivul (acel anunţ) şi expunerea care cuprinde de fapt toată motivarea. Eu, după aproape 10 luni de zile, nu am această motivare - asta înseamnă că hotărârea nu este completă. De asemenea, nici nu mai pot avea niciodată, pentru că legislaţia este foarte clară, motivarea este obligaţie legală (...) şi trebuie dată la toate hotărârile în 30 de zile. Au trecut aproape 10 luni. Trebuie semnată şi asumată şi compusă de către toţi membrii completului. Doamna fostă preşedintă a Curţii Supreme, Livia Stanciu, la două luni după ce a fost adoptată această sentinţă, s-a pensionat şi a mers la Curtea Constituţională. Exista o prevedere legală, care e şi acum în vigoare, care spunea că orice judecător care iese din sistem are obligaţia să-şi încheie toate motivările. Nu s-a întâmplat la această oră, nu mai poate semna această motivare', declara atunci preşedintele PSD. Peste numai câteva zile de la această declaraţie, pe 8 februarie, ÎCCJ publica motivarea în dosarul 'Referendumul'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News