Triatlonist, victima a trei agresori care au vrut să-i taie picioarele
Întâmplare pe cât de macabră, pe atât de bizară în Africa de Sud. Trei indivizi au încercat să-i taie picioarele triatlonistului sud-african Mhlengi Gwala, pe străzile orașului.
Scena a avut loc în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 3 dimineața, la Durban, în apropierea universității Kwazulu-Natal, în timp ce sportivul în vârstă de 27 de ani se antrena cu bicicleta. Din fericire, sportivul a scăpat cu viață, în prezent fiind internat într-un spital.
Un alt triatlonist, Henri Schoeman, a tras un semnal de alarmă pe Twitter. Acesta a povestit faptul că agresorii i-au tăiat un picior lui Gwala doar până la jumătate, pentru că lama fierăstrăului era tocită.
„Un prieten de-ai mei a fost jefuit de trei persoane în această dimineaţă. Apoi, ei au încercat să îi taie ambele picioare cu un fierăstrău. Lama era prea tocită şi au ajuns până la jumătatea unui picior, iar apoi au trecut la celălalt. Dezgustător. Cât de în siguranţă suntem pe drumurile din Africa de Sud?”, a scris Schoeman pe Twitter.
I-au tăiat jumătate din picior și au fugit
Dennis Jackson, director al programului sud-african de dezvoltare a sportivilor de elită, din care face parte Gwala, a vorbit despre circumstanțele ciudate ale atacului.
„Încă nu ştiu exact ce s-a întâmplat. Se pare că atacatorii l-au tras pe Mhlengi într-un tufiş în timp ce sportivul se antrena cu bicicleta. Aveau un fierăstrău şi au încercat să îi taie un picior, ceea ce este îngrijorător. Nu ştim dacă încercau să îl taie complet. Tot ce ştim este că Mhlengi este în viaţă, că vorbeşte şi este în spital”, a declarat Dennis Jackson.
Jackson a precizat că infractorii s-au oprit brusc din masacru și au plecat.
„Mhlengi nu ştie de ce au plecat. S-a târât afară din tufiş, până pe stradă şi o maşină a unei firme private de pază l-a luat şi l-a dus la cel mai apropiat spital", a povestit Jackson.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News