Trenurile internaţionale care circulă spre/dinspre Budapesta, întârzieri
CFR Călători anunță posibile întârzieri ale trenurilor internaţionale ce circulă spre/dinspre Budapesta, în următoarele 24 de ore.
Ca urmare a deraierii unui tren de marfă pe teritoriul Ungariei, circulaţia trenului IR 375 este afectată, conform avizării administraţiei companiei feroviare ungare MAV, acest tren înregistrând duminică o întârziere de aproximativ 60 de minute, avertizează CFR Călători, într-o informare de presă.
"Sunt posibile înregistrarea unor întârzieri ale trenurile internaţionale ce circulă spre/dinspre Budapesta pentru următoarele 24 de ore", subliniază sursa citată, potrivit Agerpres.
În urmă cu doar câteva zile, trenul internaţional IR 472 Bucureşti Nord-Curtici-Budapesta a înregistrat 413 minute de întârziere, din cauza unei defecţiuni la locomotivă. Trenul IR 472 trebuia să ajungă la Budapesta 08:50, ora Ungariei.
Potrivit unui comunicat postat pe site-ul companie, între staţiile Şercaia şi Făgăraş, s-a produs o defecţiune la locomotiva trenului internaţional şi a fost necesară intervenţia unei locomotive de ajutor pentru continuarea călătoriei, ceea ce a generat o întârziere semnificativă, de 380 minute, la plecarea din staţia Şercaia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News