Data publicării:

Trenuri stricate din cauza căldurii, întârzieri şi mizerie. CFR recomandă călătorilor să aibă la ei... apă şi medicamente

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Economie
WhatsApp

De la startul valului de caniculă, apar din ce în ce mai des semnalări de trenuri stricate din cauza căldurii, vagoane în care nu funcţionează aerul condiţionat, dar şi alte probleme, cum ar fi mizeria din garnituri. În tot acest context, CFR Călători vine cu un sfat uluitor pentru cei care cumpără bilet în perioada caniculară: să aibă la ei apă şi medicamente. 

Alegeri prezidentiale 2024

I-am întrebat pe ce de la CFR Călători câte locomotive s-au stricat de la începutul verii, dând peste cap curse spre diverse rute din ţară. Iată ce spune CFR. 

"Precizăm că vă oferim doar date despre trenurile CFR Călători, nu și ale operatorilor feroviari privați.

În perioada 01 iunie – 14 iulie 2023 s-a defectat din cauza temperaturilor exterioare ridicate circa 0,72% din parcul de material rulant motor. Astfel, în perioada menționată, întârzierile generate de defectarea vehiculelor feroviare motoare reprezintă 0,3% din totalul de timp circulat de CFR Călători", se arată în răspunsul companiei.

Am intrat pe mersultrenurilor.infofer.ro pentru a vedea cum stă, de fapt, situaţia. Joi dimineaţă, trenul IRN 79, operat de CFR Călători, din direcţia Curtici spre Gara de Nord, apărea cu întârziere de 45 de minute. Trenul R5012, din direcţia Buzău spre Gara de Nord, apărea cu 37 de minute întârziere. Trenul IR1570, din direcţia Galaţi, înregistra 19 minute întârziere pentru sosirea în Gara de Nord. 

Trenul IRN 473, din direcţia Curtici, înregistra 61 de minute întârziere. Trenul IC 552, din direcţia Suceava - Gara de Nord, avea 26 de minute întârziere. Trenul IRN 347, tot din direcţia Curtici, avea 129 de minute întârziere. Iar lista continuă. Iată şi dovada foto: 

CFR spune că nu pleacă în curse garnituri neverificate, pentru a nu se strica pe parcurs, doar că temperaturile de afară nu permit "răcirea în parametri"

 

Am vrut să ştim şi cum este posibil să plece, încă, garnituri din staţii fără a avea instalaţia de freon încărcată, fără a fi verificată instalaţia de aer condiţionat, dar şi cum se lucrează pentru remedierea acestor situaţii, mai ales în perioade când sunt avertizări meteo de caniculă. 

"CFR Călători face eforturi susținute pentru menținerea în circulație a tuturor unităţilor de material rulant dotate constructiv cu instalații de climatizare. Întregul parc de vehicule feroviare este verificat din punct de vedere tehnic - funcțional înainte de plecarea în cursă, pentru evitarea defectărilor în parcurs.

Sunt și situații în care, din cauza temperaturilor foarte ridicate (de multe ori chiar și de peste 50 de grade C la soare) care se înregistrează la nivelul șinei și cutiei materialului rulant, agregatele instalaţiilor de climatizare nu mai asigură răcirea în parametrii proiectați. În aceste situații calculatoarele de climă comandă automat instalațiilor de climatizare pentru un interval de timp intrarea în modul de funcționare „avarie climă”, timp tehnologic necesar pentru restabilirea parametrilor tehnici proiectați și protejarea instalațiilor împotriva unor deranjamente de lungă durată.

Toate vagoanele de călători dotate constructiv cu instalație de climatizare, care sunt introduse în circulație în compunerea trenurilor de călători, au instalațiile alimentate cu agent frigorific conform prescripțiilor tehnice ale constructorului și normativelor europene în vigoare. Dacă instalația de climatizare nu repornește automat, personalul de tren este instruit în vederea adoptării unor măsuri operative, precum: resetarea instalațiilor sau funcționarea în regim de ventilare, redistribuirea călătorilor dacă există această posibilitate într-un alt vagon aflat în compunerea trenului, deschiderea geamurilor, solicitarea intervenției personalului specializat în stațiile mari din parcursul trenurilor unde există personal tehnic.

Pentru menținerea în funcțiune a instalațiilor de climatizare CFR Călători a dispus măsuri suplimentare de mentenanță a instalațiilor de climă în reviziile de vagoane și automotoare care formează garniturile de tren precum și însoțirea cu electricieni în anumite intervale orare, atunci când sunt situații de caniculă (cod roșu).

În ceea ce privește vehiculele feroviare motoare, doar automotoarele Desiro Siemens sunt dotate cu instalație de climatizare. În permanență există program de mentenanță prin intermediul căruia se efectuează verificări și remedieri ale automotoarelor, inclusiv ale instalației de climatizare. Principalele defectări care apar la instalația de climatizare sunt: spargerea/fisurarea furtunelor și /sau a țevilor din circuitul agentului frigorific, ca urmare a lovirii acestora cu diverse obiecte sau materiale de cale, defectarea  compresoarelor de climă  (blocare), defectarea ventilatoarelor.

Menționăm că în cazul spargerii furtunelor/țevilor se ajunge în situația imobilizării în reparație a automotorului, ce presupune un volum ridicat de manoperă, în zone special amenajate în cadrul depoului de domiciliu. Având în vedere complexitatea instalației de climatizare din dotarea AM Desiro, verificarea și remedierea acestei instalații nu se poate realiza în parcurs sau la capete de secție, avaria instalației necesitând returnarea automotoarelor la depoul de domiciliu", transmite CFR Călători.

CFR Călători recomandă clienţilor să aibă la ei apă şi medicamente

 

Am întrebat şi dacă CFR Călători are un mesaj pentru pasagerii care se plâng de condiţiile de transport, de căldura din trenuri sau de mizeria din acestea. "Apă şi medicamente", spune CFR. Iar legat de mizerie, tot unii călători ar fi de vină. 

"În contextul avertizărilor pe care Administrația Națională de Meteorologie le emite pe parcursul sezonului cald cu privire la temperaturile ridicate și disconfortul termic accentuat caracteristice acestui anotimp, CFR Călători recomandă pasagerilor:

- să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj;

- să aibă medicația necesară afecțiunilor pe care le au, în caz de nevoie;

- să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor, astfel încât călătoria cu trenul în condiții de temperaturi ridicate și chiar caniculă să decurgă fără incidente, în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale.

Evaluarea obiectivă a stării de curățenie a unui vagon de călători trebuie făcută cu ocazia garării trenului la peron în stația de formare în vederea expedierii în cursă. Ulterior, în parcursul trenului starea de curățenie inițială este afectată de modul în care anumiți călători doresc sau înțeleg să mențină curățenia la interiorul vagonului sau în cabinele toaletă", a concluzionat CFR Călători în răspunsul transmis DC NEWS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel