„Trenulețul“ sateliților Starlink a tranzitat din nou cerul României. Când pot fi văzuți / VIDEO+FOTO
Celebrii sateliți Starlink ai companiei SpaceX, care au făcut spectacol pe cerul României în primăvara anului 2020, au apărut din nou pe cerul țării noastre.
Noaptea trecută, un „trenuleț“ format din sateliți Starlink a tranzitat cerul României. Aceștia au putut fi văzuți din toată țara, iar unii dintre pasionați au postat imagini cu noua tehnologie a companiei SpaceX.
„În această dimineață la ora 3:47 pe direcția SV-NE și pe sub constelația Cassiopeia (W din poză) a trecut trenul format din 60 de sateliți nou lansați pe 9 mai, ce fac parte din rețeaua Starlink - Elon Musk. Ei vor mai orbita câteva zile grupat astfel, în timp distanțându-se treptat și urmând ca în câteva săptămâni să se așeze pe orbita finală .Mulțumesc Valentin Grigore pentru pont și mulțumesc celui mic pentru că datorită lui eram treaz la acea oră“, a scris Cătălin Lita pe Facebook.
Pentru a vedea când mai trec sateliții Starlink pe cerul României, oamenii pot folosi site-ul findstarlink.com.
O rachetă SpaceX Falcon 9 a lansat duminică 60 de sateliți de internet Starlink pe orbită. Racheta Falcon 9 a izbucnit înainte de zori de la Complexul de lansare spațială 40 aici, la Stația Forței Spațiale Cape Canaveral, la ora 2:42 a.m. EDT (06.42 GMT), marcând cea de-a 14-a lansare a companiei din an.
O rachetă SpaceX Falcon 9 a lansat duminică 60 de sateliți de internet Starlink pe orbită. Racheta Falcon 9 a fost lansată înainte de zori de la Complexul de lansare spațială 40, la Stația Forței Spațiale Cape Canaveral, la ora 2:42 a.m. EDT (06.42 GMT), marcând cea de-a 14-a lansare a companiei din acest an. De asemenea, a fost un eveniment istoric, deoarece zborul a fost cea de-a zecea lansare și aterizare a acestui booster, potrivit companiei SpaceX, potrivit EconomicTimes.
Anul trecut, sateliții au fost confundați cu OZN-uri
Sateliţii Starlink din proiectul Space X lansat de Elon Musk au fost vizibili pe cerul Europei de Vest în primăvara anului 2020. O înregistrare video publicată pe Twitter din Kosovo, de utilizatorul Astrit Spanca, a surprins un şir de lumini care traversau cerul nopţii. Cei care nu ştiau că fenomenul ţine de proiectul Space X au găsit explicaţii fanteziste de la OZN, la sania lui Moş Crăciun.
Sateliţii au scopul de a îmbunătăţi calitatea legăturii de internet la nivel mondial. În forma finală vor alcătui o reţea care va acoperi întreaga suprafaţă a Pământului la o înălţime de peste 500 de km (citește mai multe AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News