Data publicării:
Tren metropolitan în Bucureşti, anunţat de Nicuşor Dan. Răzvan Cuc: Dacă din start porneşte aşa, nu va avea utilitate. Lumea nu va folosi
Răzvan Cuc, ministru al Transporturilor în Guvernul condus de Viorica Dăncilă, spune cum ar trebui să arate proiectul trenului metropolitan anunţat de Nicuşor Dan, dar şi de ce acesta nu va avea succes.
”Ce înseamnă tren metropolitan? Înseamnă un metrou, practic, care circulă la suprafaţă, cu toate avantajele pe care le are metroul, cu avantajul că avem deja infrastructura CFR existentă. Înseamnă că dacă locuieşti în Ilfov şi lucrezi în Bucureşti, poţi să îţi laşi maşina la un parc&ride, te urci în trenul metropolitan şi cobori la Gara de Nord, sau în Pipera, sau la Gara Obor, sau la Afi Cotroceni. Asta înseamnă, evident, o scurtare a timpilor pentru fiecare dintre noi şi înseamnă implicit o reducere a poluarii aerului. Pe scurt, ăsta este trenul metropolitan, un proiect extrem de ambiţios, dar care, cum am spus, încearcă să rezolve problema de structură şi nu chestiuni punctuale. O să îl invit pe domnul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov.
Bucureştiul şi Ilfovul au nevoie de dezvoltare. Din păcate, dezvoltarea, aşa cum am avut-o până acum, a avut două probleme mari, cel puţin. Una a fost o dezvoltare necontrolată, în care a dictat privatul, cu interesele lui, bineînțeles, legitime de cele mai multe ori, dar necoordonate de o autoritate publică. Şi asta a făcut ca în dezvoltarea asta pe Bucureşti – Ilfov să avem o concentrare pe utilităţile existente şi o sufocare a utilităţilor existente. Şi vedem asta în traficul de zilele astea, din Bucureşti şi Ilfov. Şi, pe de altă parte, tot ce s-a încercat să se facă pe infrastructură au fost eforturi punctuale, care nu au fost coordonate: mai punem un pod aici, mai punem un pod aici. Nu s-a încercat să se rezolve niciodată problema de ansamblu. Tocmai de aceea, proiectul pe care îl prezentăm azi, trenul metropolitan, este un proiect care încearcă să rezolve, şi sunt sigur că va reuşi, o problemă de ansamblu. Şi o să vedeţi săptămânile următoare, când o să prezentăm proiectul rutier, care este complementar acestuia, si care, de asemenea, va rezolva o problemă de ansamblu pentru regiunea Bucureşti – Ilfov”, a declarat Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, la dezbaterea publică organizată de municipalitate.
Răzvan Cuc spune că proiectul nu va avea succes: "Se va vedea că nu are utilitate. Lumea nu va folosi"
DC NEWS a avertizat încă dinainte de a se termina construcţia metroului din Drumul Taberei că oamenii nu se vor înghesui la acest mijloc de transport, pentru că distanţa parcursă din Drumul Taberei în Pipera este la fel de lungă cu maşina, dar şi cu metroul la care cetăţenii trebuie să schimbe trenul de două ori.
La fel va fi şi în cazul trenului metropolitan, avertizează Răzvan Cuc. Cei care stau în comunele din aria metropolitană ar trebui să ia maşina, să lase maşina la parcările de tip Park and Ride, apoi iau trenul, după care iau metroul. Evident, este greu de crezut că bucureştenii vor face asta.
”Şi PSD avea în plan construcţia acestui inel feroviar. Numai că au fost alte priorităţi la acel moment. Prioritar era să avem o linie de viteză care să ducă pe culoarul 4 european.
Dacă ne-am fi apucat de acest inel, însă, el ar fi avut legături feroviare şi cu comunele suburbane. În Occident, în jurul marilor oraşe, sunt linii de navetişti, pentru că nu are toată lumea permis de conducere. Aceste trenuri trec prin comunele din apropierea oraşului şi merg până în gările din oraş sau chiar până în staţiile de metrou în marile metropole. În mandatul meu s-a făcut linia de legătură cu Aeroportul Otopeni. Cum ar fi fost ca linia să fie doar până la Baloteşti, iar de acolo să se meargă cu autobuzul? Oamenii vor să meargă la destinaţia finală, nu să coboare pe parcurs.
Practic, se va face un studiu de fezabilitate şi atât. Dacă din start porneşte cu ideea că lumea va veni cu maşina, o va lăsa în parcare şi va merge cu un tren cu care să ajungă la metrou, e clar că nu va avea succes. Dacă va trece de stadiul studiilor şi se va construi, se va vedea că nu are nicio utilitate proiectul, pentru că lumea nu va folosi", a explicat Răzvan Cuc pentru DCNEWS.
Gata în 3 ani?
"Trenul metropolitan București – Ilfov va putea fi folosit începând cu anul 2024 de locuitorii din regiune, alături de autobuze, troleibuze, tramvaie şi metrou. Astfel, în viitor, distanța de la Snagov la Gara de Nord ar putea fi parcursă în circa 30 de minute, față de un interval de timp aproape dublu necesar unui autoturism în condițiile actuale de trafic. Trenul metropolitan este un proiect inițiat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), care urmărește integrarea acestui mod de transport cu cel de suprafață și cel subteran", au scris pe Facebook cei de la ADITPBI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News