Urmărește emisiunea live
”Trei surori” și ”domnul iedeman”, mari succese ale Teatrului Național din Sibiu, pe Scena digitală în luna ianuarie
Data publicării:
Autor: D.C.
WhatsApp
Piesa ”Trei surori” urcă pe scena digitală a Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu. Foto: Sebastian Marcovici
Piesa ”Trei surori” urcă pe scena digitală a Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu. Foto: Sebastian Marcovici
Luna ianuarie aduce pe Scena Digitală două dintre marile succese TNRS din 2022: „Trei surori” și „domnul iedeman”.

Scena Digitală, platforma online de teatru-film a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), oferă publicului în prima lună a anului 2023 două dintre cele mai apreciate spectacole ale TNRS, care au avut premiera pe scenă anul trecut: „Trei surori” și „domnul iedeman”.

„Trei surori”, regia Andrei și Andreea Grosu, este un spectacol în care eroii ne-eroi ai lui Cehov sunt cel mai aspru studiu asupra fericirii. Pentru rolul din această producție, actorul TNRS Marius Turdeanu a fost nominalizat la Premiile UNITER 2022, la categoria Cel mai bun actor în rol principal, iar spectacolul a fost selecționat în cadrul Festivalului Național de Teatru FNT 2022.

„domnul iedeman”, regia Dávid Paška, este cea de-a doua premieră a lunii ianuarie pe Scena Digitală. Reinterpretată și creată special pentru Sibiu, versiunea actuală a lui Thomas Perle ne invită într-un itinerariu imaginar între Salzburg, Ocna Sibiului și Sibiu.

Abonamentul lunii ianuarie pe Scena Digitală include spectacolele: „Trei surori”, „domnul iedeman”, „Țesătorul de vise - Poveste de Crăciun”, „Puricele în ureche”, „Romeo și Julieta”, „Caii cerului”, „Domnul Ibrahim și florile din Coran”, „Visul unei nopți de vară”, „Macbeth”, „Pardes”/„Grădina Paradisului”.

Spectatorii care aleg abonamentul trimestrial pot urmări spectacolele: „Trei surori”, „domnul iedeman”, „Țesătorul de vise - Poveste de Crăciun”, „Puricele în ureche”, „Romeo și Julieta”, „Caii cerului”, „RUG”, „Flacăra nopții”, „Visul unei nopți de vară”, „Uncanny Valley”, „Necunoscuta cunoscută”, „Puzzle”, „Macbeth”, „Pardes”/„Grădina Paradisului”, „Hedda Gabler” și „Domnul Ibrahim și florile din Coran”.

Platforma de video-on-demand Scena Digitală, distinsă cu premiul special UNITER, poate fi accesată pe bază de abonament sau bilet individual. Detalii despre bilete și abonamente sunt disponibile pe site-ul www.scena-digitala.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel