Data actualizării:
Data publicării:

Trei medalii de argint și una de bronz pentru România la Olimpiada Internațională de Chimie /foto în articol

Autor: Andreea Deaconescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Freepik
Sursa: Freepik

România a câştigat trei medalii de argint şi una de bronz la Olimpiada Internaţională de Chimie, desfăşurată în Arabia Saudită.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, rezultatele obţinute de lotul României:

* medalie de argint - Rascarachi Luca Mihai, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti
* medalie de argint - Taerel Radu Nicolae, Colegiul Naţional "Tudor Vladimirescu" Târgu Jiu
* medalie de argint - Ciobanu Andrei, Colegiul Naţional "Tudor Vianu" Bucureşti
* medalie de bronz - Ursăchescu Matei, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti

"Felicitări, Luca, Radu, Andrei şi Matei", a transmis ministrul Educaţiei pe pagina sa de socializare.

1. -imagine fara descriere- (chimie_12553400.jpg)

Delegaţia ţării noastre a fost condusă de acad. Marius Andruh şi conf. univ. dr. Mihaela Matache de la Universitatea Bucureşti. Observator a fost Daniela Bogdan de la Colegiul Naţional "Sfântul Sava" Bucureşti, se mai arată.

***

Olimpiada Internațională de Chimie (în engleză International Chemistry Olympiad, abreviat IChO) este un concurs internațional pentru elevii de liceu. Prima participare a României la Olimpiada Internațională de Chimie a fost în 1970, în Ungaria, iar în 1974 și în 1983 România a fost gazda olimpiadei internaționale.

Anul trecut, elevii români au obținut la IChO în Elveția patru medalii de aur, argint și bronz. Profesorul Marius Andruh, coordonator al lotului, spunea atunci că „am reușit să reclădim echipa de olimpici în condiții bune, după perioada de pandemie în care pregătirea a fost afectată și s-a simțit”.

Top 3 participanți la IChO 2024 au fost ocupate de Zhong Zeng din China, Victor Lilov din Bulgaria și Yufei Chen din Statele Unite ale Americii (SUA).

O medalie de argint, una de bronz și o mențiune de onoare au obținut și elevii reprezentanți din Republica Moldova.

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor fi gazda următoarei ediții a Olimpiadei Internaționale de Chimie (IChO) 2025, au mai transmis organizatorii la ceremonia de luni după-amiază, informează edupedu.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel