Data actualizării:
Data publicării:

Trei măsuri economice pe care le-ar lua Marius Lulea (AUR) dacă ar ajunge premier al României: Așa se mai rezolvă un dezechilibru

Autor: Elena Aurel | Categorie: Economie
WhatsApp
Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin
Marius Lulea, unul dintre fondatorii AUR, a fost invitat la DCNews și DCNewsTV unde a vorbit despre primele trei măsuri economice pe care le-ar lua dacă ajunge premier al României. 

Marius Lulea a vorbit, în exclusivitate pentru DCNews și DCNewsTV, despre măsurile pe care le-ar lua în cazul în care va ajunge premier al României. Acesta a vorbit despre o reforma administrativă pentru a limita cheltuielile statului român, despre taxarea muncii care este foarte mare și despre corectarea deficitului comercial al României. 

„Sunteți vehiculat ca premierul AUR în cazul în care se face o coaliție și ați intra. Dacă ajungeți primul ministru al Românei care sunt primele trei măsuri economice pe care le-ați lua?”, a întrebat Bogdan Chirieac. 

„Prima măsură economică care trebuie luată este corectarea problemelor pe care le are statul român în ceea ce privește cheltuielile, asta înseamnă că trebuie făcută o mică reformă administrativă. Trebuie ca undeva la 200.000 de persoane să fie mutate către mediul privat. Fără această reformă, statul fiind un actor important pe piață, nu vom reuși să soluționăm problemele românilor.

Economia la bugetul de stat ar fi undeva la 10 miliarde de euro. Transferul treptat, în câțiva ani, a 200.000 de persoane către mediul privat, înseamnă că nu mai aducem oameni din Sri Lanka timp de vreo 3 ani, folosim această resursă, care există în interiorul statului român, și mai avem o creștere de 6-7 miliarde. Vorbesc strict din punctul de vedere al aportului la bugetul de stat. Economisim 10 miliarde și mai aducem încă 6-7 miliarde din faptul că acești oameni vor crea producție adevărată în mediul privat.", a spus a spus Marius Lulea. 

 

Taxarea muncii în România este foarte mare 

„A doua măsură: taxarea muncii este foarte mare. Vă dau un singur exemplu. Eu prestez servicii în zona de proiectare de construcții. La mine din factură, mai mult de jumătate se duce automat către stat. Este imposibil să poți să lucrezi. Iobagii munceau o zi pe săptămână pentru boieri, acum 200 de ani, 4 zile aveau pentru ei. Noi astăzi muncim din 5 zile 3, 2 zile reprezintă 40 și ceva la sută impozitul pe muncă, ceea ce este prea mult, după care, la primul produs cumpărat – 19% TVA, încă o zi. Au rămas două zile.

Antreprenorul ce află? Că a plătit impozit pe muncă, de l-a usturat, că a plătit TVA-ul, de l-a usturat, mai ales în zona de servicii. Deci astăzi nu merită să ții angajați că TVA-ul este mare dacă ai angajați. Afli că rămas ceva, dar mai plătești impozit pe profit sau impozitul pe cifra de afaceri, impozitul pe dividente care s-a făcut 8% și plătiți CASS. Nu contează că dumneavoastră sunteți angajat la companie, că v-ați plătit deja impozitele pe muncă, că aveți CASS-ul plătit. Au mimat că scad impozitul pe dividente (acum 4 ani de zile), dar au băgat un CASS și tot acolo ajungi. 

Devine aproape imposibil să încerci să te descurci pe această piață. Ce economie e aceasta care e mai rău ca în comunism? Dacă mă duc în China, statul chinez îți ia jumătate din afacere, dar îți dă curent ieftin, îți dă gaz ieftin și este și el acționar la tine. Spuneți așa și veniți și voi și plătiți salarii cu mine. Nu se poate ca antreprenorii să se chinuie. De ce ne mai mirăm că toată lumea pleacă să lucreze în afara țării?", a spus Marius Lulea. 

 

Politica externă a României, transformată în politică economică

A treia măsură care trebuie corectată este deficitul comercial al României, cel extern. În 2023 el a scăzut, în 2022 a fost de 35 miliarde de euro. Creșterea față de acum 10 ani a fost de 10 ori. Deci dacă scădem 10 ani, aveam 4-5 miliarde de euro deficit, astăzi am ajuns să avem 35.

Dacă noi importăm în fiecare an 10.000 de tractoare de 1 miliard de euro, atunci trebuie să mă duc să găsesc un investitor din afară, să-i creez condiții în România să vină să creeze locuri de muncă aici și să producă la noi ceva din acel tractor. Poate producem și noi ceva pentru tractoarele pe care le au ei. Asta ține de a transforma politica externă a României într-o politică economică, astfel încât să ajungem să producem în țară.

Importăm undeva la a 60-70% din carnea de porc, aproape un miliard de euro. Le zici așa: Cine produce cereale în România? Sunt  firme care produc cereale și nu au cui să le vândă. De ce să nu transformăm cerealele respective în carne de porc? Mă duc la acel investitor cu experiență, îi dau fie credit, fie credit și ajutor de stat, și atunci transformi 4 producători mari de cereale, într-un an de zile, în 4 producători mari de carne de porc. Și am mai scăzut un miliard de euro.

Ușor, ușor un miliard la tractoare, un miliard aici, aceste dezechilibre vor duce la crearea de locuri de muncă în România, locuri de muncă care să fie bine plătite. În cele din urmă, se mai rezolvă un dezechilibru.", a spus Marius Lulea la DCNews și DCNewsTV. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel