Data publicării:

Trei ipoteze privind vizita lui Băsescu la Spitalul Militar Central

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Medii de informare apropiate preşedinţiei au anunţat că Traian Băsescu a fost la Spitalul Militar Central pentru un control ORL. S-a sugerat că este vorba despre un control de rutină, odată ce vizita nu a durat decât 15 minute. Vizita medicală vine la peste 6 luni de când preşedintele a fost  solicitat de presă şi Opoziţie să facă publică analiza stării sale de sănătate, în contextul izolării la Cotroceni şi anulării unor angajamente. Preşedintele a replicat că e mai sănătos decât adversarii din presă şi că va da publictăţii analizele imediat ce se repară aparatul RMN, ca dosarul să fie complet. Ulterior a revenit şi a declarat că nu are voie să-şi prezinte fişa medicală fără acordul CSAT.

Ce ipoteze ridică vizita de la SMC?

  1. Preşedintele şi-a anulat deplasarea la Shanghai, pe motiv de austeritate, dar Guvernul închiriase deja un avion pentru delegaţie, deci folosirea aeronavei prezidenţiale ar fi fost, de fapt, mai ieftină. Astfel, se alimentează zvonurile unei afecţiuni de care suferă şeful statului. Vizita la ORL ar putea fi o explicaţie pentru amânarea emisiunii de la TVR, anunţată în această seară. De asemenea, Băsescu a evitat întâlnirea cu delegaţia FMI, Jeremy Franks susţinând că nu era necesară, deoarece nu au apărut elemente noi. Rărirea apariţiilor publice ar putea fi legată de o imagine afectată de boală.
  2. Preşedintele este sănătos, dar aruncă astfel de momeli pentru a decredibiliza presa care îl critică, mai ales că urmează să apară la TVR, într-o emisiune cu întrebări servite de Rodica Culcer.
  3. Preşedintele încearcă să atragă simpatia unei părţi a electoratului, prin identificarea cu aceasta: este om, are şi el probleme ca noi.

Apariția de la TVR, din seara zilei de miercuri, a validat ultimele două ipoteze.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel