Data actualizării:
Data publicării:

Trei frați, plecați de la un centru de primire din Sfântu Gheorghe și dați dispăruți, au fost găsiți la aproape 50 de km distanță

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cei trei frați au plecat vineri seară din Centrul de primire în regim de urgență ”Prinț și cerșetor” din Sfântu Gheorghe au fost găsiți într-o localitate aflată la aproape 50 de km distanță.

UPDATE: Cei trei frați care au fost dați dispăruți în cursul zilei de vineri, după ce au părăsit Centrul de primire în regim de urgență ”Prinț și cerșetor” din municipiul Sfântu Gheorghe, au fost găsiți în localitatea Petriceni, o localitate aflată la 45 de km distanță, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, aceștia au fost încredințați cadrelor centrului, fiind în afara oricărui pericol.

”În cursul zilei de 23 august 2024, în jurul orei 18,10, s-a constatat plecarea neautorizată a unor minori din cadrul unui centru de primire în regim de urgență din municipiul Sfântu Gheorghe. Personalul centrului a sesizat imediat organele competente privind plecarea celor trei frați cu vârste de 15, 13, respectiv 11 ani.

Aceștia fuseseră internați în centru în cursul aceleiași zile, până la clarificarea unei situații de pericol pentru ei, ca urmare a posibilei neglijențe a părinților. Ca urmare a eforturilor susținute de căutare și a investigațiilor desfășurate de polițiști, minorii au fost depistați în cursul nopții, în localitatea Petriceni. Cei trei au fost ulterior încredințați cadrelor centrului, fiind în afara oricărui pericol”, precizează reprezentanții Poliției.

Știrea inițială

Trei frați care, în cursul serii de vineri, au părăsit Centrul de primire în regim de urgență ”Prinț și cerșetor” din municipiul Sfântu Gheorghe sunt căutați de către autorități, scrie Agerpres.

Dispariția celor trei băieți, în vârstă de 15, 13 și 11 ani, a fost anunțată public în jurul orei 01,00 noaptea printr-un mesaj RO-ALERT, cetățenii fiind rugați să sune la numărul de urgență 112 dacă au informații legate de aceștia.

”În data de 23.08.2024, ora 18,00, numiții Borcsa Szilard, de 15 ani, împreună cu frații lui mai mici - Sztojka Nimrod, de 13 ani, și Sztojka Herold, de 11 ani, au plecat din Centrul Prinț și cerșetor din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Cetățenii care pot furniza informații referitoare la minorii în cauză sunt rugați să apeleze SNAU 112”, arată Poliția.

Fotografiile și semnalmentele celor trei copii sunt postate pe site-ul Poliției Române, la secțiunea Copii dispăruți

Borcsa Szilard are următoarele semnalmente: înălțime -150 cm, greutate - 45 kg, corpolență - slab, culoare păr - negru, natură păr - drept,  lungime păr -  scurt, culoare ochi - căprui, mărime ochi - mijlocii.

Sztojka Nimrod are semnalmentele următoare: înălțime -140 cm, greutate: 40 kg, corpolență - slab, culoare păr - negru, lungime păr - mijlocie, culoare ochi - căprui, mărime ochi - mijlocii.

Sztojka Herold are înălțime -140 cm, greutate: 40 kg, corpolență - slab, culoare păr - negru, lungime păr - mijlocie, culoare ochi - căprui, mărime ochi - mijlocii.

Cine îi vede este rugat să sune la numărul de urgență 112 dacă au informații legate de aceștia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel