Data publicării:

Trei copii, ucişi de o mină, în Ucraina

Autor: Florentina Constantin
WhatsApp

Trei copii şi-au pierdut viaţa şi altul a fost rănit duminică în explozia unei mine în estul separatist al Ucrainei, teritoriu lovit de război din 2014 şi unul dintre cele mai acoperite cu dispozitive explozive la nivel mondial.

Alegeri prezidentiale 2024

Accidentul s-a produs în oraşul industrial Gorlivka, la 30 de kilometri nord de bastionul rebelilor Doneţk, a precizat un responsabil separatist cu rang înalt, Eduard Basurin. Copilul rănit a fost internat în spital, a adăugat el.

"Am fost aruncat într-o parte şi am căzut. O schijă m-a atins la mână, după ce a trecut pe lângă capul meu. Din fericire, nu m-a omorât", a declarat Dmitri, 10 ani, care a supravieţuit exploziei.

Potrivit primarului localităţii Gorlivka, Ivan Prihodko, copiii au "plecat să se plimbe în zona de contact" dintre beligeranţi, unde "se află o mare concentrare de muniţie".

"Este chiar o zonă tampon. După cum a explicat băiatul care a supravieţuit, au găsit acolo o casă abandonată şi doreau să aibă parte de aventuri", a precizat el.

"Suntem permanent confruntaţi (cu problema minelor) şi cred că va mai fi aşa destulă vreme", a adăugat primarul.

Potrivit unui raport al ONU publicat la sfârşitul lui 2017, 220.000 de copii se află în mare pericol de a fi loviţi de mine şi alte arme explozive în estul Ucrainei, pradă unui conflict între separatiştii proruşi şi forţele guvernamentale care a făcut peste 10.000 de morţi din 2014.

Acordul de pace semnat în 2015 la Minsk a permis o reducere considerabilă a violenţelor, dar zone întregi sunt rămân acoperite cu mine antipersonal şi muniţie neexplodată, uneori în apropierea şcolilor şi terenurilor de joacă.

UNICEF a îndemnat părţile beligerante, la sfârşitul lui 2017, să lanseze activităţi de deminare şi refacere a infrastructurii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel