Tratament naturist care elimină pietrele la rinichi
Rinichii sunt organele pereche a căror rol principal este de a elimina substanțele toxice și fluidele în exces din organism. Un tratament naturist te poate ajuta să alimini pietrele la rinichi.
Anumiți factori ereditari sau alegerile nesănătoase pot duce la formarea unor pietre (calculi) la rinichi. Simptomele asociate acestei afecțiuni sunt durerile ascuțite, nevoia frecventă de a urina și mai târziu, febra și frisoanele.
Nisipul și pietrele la rinichi pot fi eliminate pe cale naturală. Potrivit naturalcuresandhomeremedies.com, unul dintre cele mai eficiente tratamente naturale este ceaiul de pătrunjel. Iată cât de simplu se prepară:
Ingrediente
o mână de pătrunjel
apă plată/de izvor
Preparare
Tăiați mărunt pătrunjelul și adăugați-l într-un ibric pe care l-ați umplut cu apă. Puneți recipientul pe foc, iar din momentul în care apa începe să clocotească, lăsați să fiarbă timp de 10 minute. Opriți focul, dați ibricul deoparte. Acoperiți și lăsați să se răcească la temperatura camerei.
O dată ce s-a răcit, strecurați, depozitați într-o sticlă și păstrați la frigider. Preparați și consumați în fiecare zi acest tratament natural. Schimbările vor putea fi observate în numai cateva zile.
Chiar dacă nu aveți probleme cu rinichii, puteți consuma preventiv acest tratament o dată pe săptămână. Ceaiul de pătrunjel este cunoscut pentru proprietățile curative la nivelul sistemului excretor. Chiar dacă este foarte sănătos, nu este recomandat femeilor însărcinate.
Pentru o bună funcționare a rinichilor, beți cât mai mută apă și ceaiuri neîndulcite.
Merele, lămâile și pepenele roșu sunt fructe care facilitează procesul de curățare a rinichilor. Uleiul de măsline stimulează procesul de eliminare a pietrelor/nisipului și de aceea ar trebui introdus în meniul zilnic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News