Data actualizării:
Data publicării:

Tranziţia hranei la pisici

Autor: Editor Team | Categorie: Economie
WhatsApp

Fiecare proprietar de pisică îşi doreşte ca animălul său să aibă parte atât de un cămin călduros, cât şi de o hrană de calitate. 

Însă, atunci când avem atât de multe produse disponibile pe piaţă, alegerea poate fi una dificilă. Iată în continuare câteva aspecte importante pe care să le ai în vedere atunci când alegi un nou produs de mancare pisici.

Dacă pisica ta a fost obişnuită cu un anumit sortiment de hrană, însă a venit timpul să îl schimbi din motive bine întemeiate, trebuie să ştii că introducerea unei noi hrane în alimentația acesteia nu trebuie să aibă loc brusc. Introducând un nou tip de hrană treptat în hrănirea pisicii tale, o va ajuta pe aceasta să evite eventualele tulburări digestive.

Când este recomandat să schimbi hrana unei pisici?

În ziua de astăzi, tipul de hrană oferit animalului tău de companie trebuie să fie adaptat vârstei, stării fiziologice şi stilului de viaţă al acestuia. Chiar dacă ai ales împreună cu medicul veterinar un anumit sortiment de hrană, sunt anumite cazuri când poţi decide că este timpul să schimbi hrana pisicii tale. Cele mai comune motive care te pot influenţa să faci această tranziţie sunt următoarele:



Vârsta pisicii – atunci când pisoiul tău a devenit adult, el are nevoie de o hrană potrivită. Prin urmare, vei renunţa la hrana pentru pisoi şi vei alege un sortiment pentru adulţi.


Sănătatea pisicii – atunci când cerinţele pentru sănătatea pisicii s-au schimbat, medicul veterinar îţi poate impune un anumit sortiment de hrană care să o ajute să beneficieze de o formulă completă şi echilibrată.


Sterilizarea pisicii – după ce pisica a fost sterilizata, medicul specialist îţi poate recomanda un alt tip de hrană pentru pisică ta.


Doreşti să faci tranziţia către o hrană umedă, uscată sau un mix între acestea.

Cum schimbi hrana pisicii tale?

Fiecare pisică are preferinţele sale în ceea ce priveşte hrana. Iar atunci când doreşti să îi schimbi hrana cu care aceasta a fost obişnuită până în prezent, trebuie să ştii că schimbarea trebuie să fie una treptată. În cele mai multe cazuri, atunci când o pisică primeşte o hrană nouă, ea poate deveni reţinută şi poate refuza să consume acel tip de mâncare. Acest comportament poartă numele de neofobie şi se traduce prin faptul că pisica are un comportament de protecţie împotriva schimbării bruște a hranei.. Iar pentru a evita acest lucru este important ca noul sortiment de hrană să fie introdus treptat. 

Dacă a venit momentul să îi oferi pisicii tale un nou sortiment de hrană, trebuie să începi prin a-i oferi acesteia o porţie redusă, crescând treptat proporţia până când aceasta acceptă complet noul sortiment. Iată mai precis cum ar trebui să faci acest lucru.

Noul sortiment trebuie oferit treptat, pe parcursul a mai multor zile. Mai precis, în primele două zile îi poţi oferi 75% din hrana anterioară + 25% din hrana nouă, în zilele 3 şi 4 îi poţi oferi 50% din hrana anterioară + 50% din hrană nouă, în zilele 5 și 6 – 25% hrana anterioară + 75% hrană nouă, iar în ziua a 7 a îi poţi oferi 100% hrană nouă.

Chiar dacă tranziţia către noua hrană este treptată, trebuie să mai ai în vedere şi alte aspecte. Şi anume:



Menţine un program fix de hrănire.


Foloseşte acelaşi loc pentru hrănire.


Foloseşte aceleaşi recipiente pentru apă şi hrană.

Respectând toate aceste aspecte vei reduce schimbările la minimum posibil, vei reduce considerabil nivelul de stres, iar pisica ta se va simţi mai confortabil în timpul trecerii la o nouă hrană. De asemenea, nu uita să îi oferi şi o cantitatea suficientă de hrană, menționată pe ambalajul produsului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel