TRANSPORTURI, preţuri la alimente, risc internaţional
Transportul materiilor prime la nivel global a devenit mai scump, ceea ce riscă să diminueze profiturile traderilor şi să majoreze preţurile la alimente, susţin analiştii de la banca olandeză Rabobank International, informează Bloomberg.
Indicele Baltic Dry, cel mai cunoscut indicator agregat al preţului transportului maritim, a crescut cu 73% în 2017 până la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani. În plus, peste 85% din cerealele şi oleaginoasele tranzacţionate la nivel global sunt transportate de vase de mare capacitate, potrivit Rabobank International. În aceste condiţii, analiştii băncii olandeze avertizează că majorarea costurilor cu shipping-ul ar putea creşte preţurile globale la alimente.
Deja, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a avertizat că factura globală pentru importurile alimentare va creşte cu 6% în acest an, până la 1.413 miliarde de dolari, a doua mare valoare înregistrată vreodată.
'Creşterea costurilor globale cu transportul ar urma să aibă o influenţă sporită asupra evoluţiei tranzacţiilor cu cereale şi oleaginoase în 2018 pe măsură ce costul cu transport maritim va creşte', susţin analiştii de la Rabobank. Asia, un mare importator de cereale, va fi în mod special afectată din cauza distanţelor lungi şi a dependenţei de navele de mare capacitate pentru transportul produselor alimentare. Pe de altă parte, poziţia apropiată a Australiei îi va creşte competitivitatea pe pieţele din Asia, în timp ce alţi furnizori din America de Sud, SUA şi ţările din bazinul Mării Negre vor fi supuşi la presiuni de preţ. Creşterea cererii pentru vase de mare capacitate ar urma să depăşească oferta în următorii doi ani. În plus, preţul mai mare al petrolului va face combustibilul utilizat de nave mai scump.
'De asemenea, importatorii ar putea transfera creşterea costurilor cu transportul către consumatori. Aceştia din urmă ar trebui să fie pregătiţi să facă faţă unor preţuri mai mari la alimente', se mai arată în raportul Rabobank.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News