Transportatorii, protest în București cu ocazia vizitei lui Macron. Cererea le-a fost respinsă
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România este revoltată că autorităţile române au respins cererea de protest împotriva protecţionismului francez, restricţionând transportatorii să transmită un mesaj preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, cu ocazia vizitei pe care acesta o va efectua joi în România
"Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România - UNTRR este indignată de faptul că autorităţile române au respins cererea de protest din faţa Palatului Cotroceni şi în orice altă zona care are legătura cu ocazia vizitei oficiale pe care Preşedintele Franţei Emmanuel Macron o va realiza în ţara noastră pe 24 august 2017, cu scopul de a-şi îndeplini promisiunile pe care le-a făcut în campania electorală, de a apăra interesele companiilor şi lucrătorilor francezi, prin restricţionarea accesului celor din Est pe piaţa franceză", se menţionează în comunicat.
Transportatorii reamintesc că preşedintele francez Emmanuel Macron este iniţiatorul loi Macron, legea protecţionistă prin care Franţa impune plata salariului minim francez şi măsuri administrative împovărătoare transportatorilor români şi estici, în scopul eliminării acestora de pe piaţa franceza şi europeană de transport internaţional.
"Aceasta decizie dovedeşte încă o dată că autorităţile din România nu sprijină economia românească, iar cei care ne conduc nu înţeleg că cetăţenii acestei ţări au şi drepturi, nu doar obligaţii. În condiţiile în care autorităţile române au avut o lipsă de reacţie şi soluţii în faţa unor state precum Franţa, Germania sau Austria, care au impus un salariu minim în transporturile rutiere, prin încălcarea suveranităţii unui Stat Membru UE faţă de alt Stat Membru, acum nici măcar un mesaj nu ne lasă să transmitem. Mâine, 24.08.2017, la ora 14:30, vom afla la conferinţa de presă comună dacă Preşedintele României, Klaus Iohannis, va prelua mesajul ca românii să stea acasă şi să nu mai bată la poarta Franţei. Dacă noi nu ne respectăm pe noi în România, nu au cum să ne respecte alte state care sunt în competiţie cu noi", se mai precizează în comunicat.
Potrivit UNTRR, circa 100.000 de conducători auto lucrează în Vestul UE şi aduc peste 2 miliarde de euro anual în România, iar firmele de transport rulează circa 6 miliarde de euro anual, informează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News