Data publicării:

Transport public paralizat. Grevă de avertisment, în Târgoviște

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Angajaţii firmei de transport public din Târgovişte anunţă că vor declanşa vineri, greva de avertisment, cele mai multe revendicări fiind de natură salarială, se arată într-un comunicat al Sindicatului Valahia, remis, luni, AGERPRES.

Urmare a faptului că în urma concilierii conflictului de muncă, între salariaţii reprezentaţi de Sindicatul Valahia şi conducerea societăţii AITT SRL nu s-a ajuns la un acord, salariaţii societăţii au hotărât declanşarea grevei de avertisment de două ore, în data de 05 octombrie 2018, între orele 06.00 - 08.00. Greva de avertisment de 2 ore se va face cu încetarea lucrului, respectând prevederile art. 205 din Legea nr. 62 / 2011, precizează Sindicatul Valahia.

În perioada grevei de avertisment, şoferii aflaţi în efectuarea traseului vor opri mijloacele de transport timp de două ore, iar şoferii care urmează să plece în traseul stabilit, nu vor pleca decât la cursele ce trebuie efectuate după ora 08.00.

Sindicaliştii anunţă că greva de avertisment va fi urmată de grevă generală, dacă salariaţilor nu le vor fi soluţionate revendicările.

Printre revendicări este prevăzută acordarea de plăţi compensatorii de până la şase salarii de bază în cazul concedierii salariaţilor din motive ce nu ţin de persoana lor. Angajaţii AITT mai cer majorarea de la 1 octombrie anul acesta a salariilor tuturor angajaţilor cu 200 de lei. O altă solicitare este acordarea de tichete de masă în valoare de 15 lei pe zi lucrată.

Ne cerem scuze tuturor persoanelor care utilizează transportul public şi care vor fi afectate de acţiunea grevistă, însă greva este legală şi este singurul instrument legal prin care sperăm să rezolvăm problemele salariaţilor din SC AITT SRL, care au restanţe la acordarea unor drepturi salariale încă din luna august 2017 şi vor să nu mai fie plătiţi în continuare cu salariul minim la nivel naţional, se mai arată în comunicatul Sindicatului Valahia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel