Data publicării:

Transport gratuit pentru pensionari în Târgoviște. Ce pensie trebuie să ai pentru călători fără să plătești

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
dbonline.ro
dbonline.ro

Din data de 1 aprilie, peste 9000 de pensionari târgovișteni beneficiază de gratuitate la transportul public. Și elevii vor călători gratuit.

Este vorba despre pensionarii târgovișteni care au pensia de cel mult 1800 lei, inclusiv, scrie dbonline.ro. Măsura a fost aprobată cu unanimitatea celor prezenți în ședința, de luni, a Consiliului Local Târgoviște, fiind ridicat pragul de acordare a gratuității, de la un cuantum al pensiei de 1500 lei, la un cuantum de 1800 lei.

Noua facilitate ”este menită, pe de o parte, să sprijine o categorie vulnerabilă de târgovișteni într-o perioadă deloc ușoară din punct de vedere financiar și, în același timp, să încurajeze folosirea pe scară larg a transportului public local din orașul nostru care, prin cele 40 de autobuze Mercedes Benz Citaro Hybrid achiziționate anul trecut de către Primăria Târgoviște, oferă condiții excelente de utilizare”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Transport gratuit și pentru elevi

Și elevii din Târgoviște vor beneficia de transport în comun gratuit, conform unei hotărâri aprobate în ședința de Consiliu Local din această dimineață, potrivit dbonline.ro.

“Transport local gratuit pentru elevii târgovișteni! Astfel, potrivit unei hotărâri aprobate în ședința de Consiliu Local din această dimineață, se asigură gratuitatea la transportul public local de persoane pentru elevii târgovișteni. Sumele necesare decontării contravalorii transportului public sunt suportate de la bugetul local al municipiului Târgoviște. Cererea se depune la unitatea de învățământ.

Reamintim că elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu, (aici fiind vorba inclusiv de elevii înscriși la unitățile de învățământ târgoviștene, dar domiciliați pe raza altor unități administrativ-teritoriale), li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu şi localitatea unde sunt şcolarizaţi, pe durata cursurilor şcolare, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi.

Mulțumesc consilierilor locali prezenți la ședința de consiliu care, indiferent de culoarea politică, într-o perioadă de creștere galopantă a prețurilor la aproape ”orice”, au înțeles importanța demersului și a proiectului de hotărâre propus de către executiv!”, a precizat primarului orașului Târgoviște.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel