Data publicării:

Transfuzie, grupe rare: Orice sânge va putea fi transformat în sânge grupa 0

Autor: Ion Voicu | Categorie: Stiri
WhatsApp

  Ingineria genetică va rezolva problema grupelor rare de sânge.  Băncile de sânge și problema lipsei unei anumite grupe de sânge ar putea deveni istorie în foarte scurt timp.  

O echipă de cercetători de la Universitatea British Columbia din Canada, au descoperit că un anumit tip de enzimă poate „dizolva" antigenele din tipurile de sânge A și B, pentru a le transforma în grupa 0 - considerat tipul de sânge "universal", pentru că este singurul tip care poate fi donat oricui fără risc.

Ei au lucrat cu o familie de enzime numite hidrolaza glicozidică 98, extrasă dintr-o tulpină de Streptococcus pneumoniae. A fost nevoie de mai multe generații de bacterii până să se ajungă la una care să producă enzime suficient de puternice pentru a se atinge obiectivul dorit.

„O limitare majoră a fost întotdeauna eficiența enzimelor", a declarat Stephen Withers, un membru al echipei, într-un comunicat de presă. "Până acum erau necesare cantități impractic de mari de enzime", a precizat el. Withers și echipa sa au reușit să creeze tulpina enzimei "mutante" utilizând o tehnologie numită evoluție reglată, care le-a permis să introducă ai multe tipuri diferite de mutații în gena care codifică sinteza enzimei și prin selectarea progresivă a tulpinilor care sunt cele mai potrivite pentru îndepărtarea antigenilor sangvini. Noua enzimă este de 170 de ori mai eficientă decât cea de origine. Ei și-au publicat rezultatele în jurnalul American Chemical Society.
Trebuie precizat că echipa canadiană a început cercetările înaintea descoperirii tehnologiei de editare a genomului CRISPR-Cas9, astfel încât a folosit tehnologia evoluției reglate, mult mai lentă.
"Conceptul nu este nou, dar până acum am avut nevoie de cantități atât de mari de enzimă încât metoda era impracticabilă", a spus Withers. "Acum sunt încrezător că am depășit problema".
Practic, enzima produsă de bacteriile modificate genetic poate acum să distrugă în totalitate zaharurile de pe plachetele sanguine, astfel încât să transforme orice sânge în sânge grupa 0 cu Rh negativ.
Deocamdată, această tehnică este în stadiul de teste clinice, dar transformarea sângelui ar putea deveni o practică curentă în mai puțin de cinci ani.
Articolul original este disponibil pe www.sciencealert.com/scientists-discover-an-enzyme-that-can-change-a-person-s-blood-type

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel