Data publicării:

Transformarea digitală. Întâlnire româno-spaniolă la nivel înalt

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

O întrevederea a ambasadorului României în Spania cu vicepreședintele Guvernului și ministrul pentru afaceri economice și transformare digitală din Spania a avut loc la finele lui 2022.

„Consolidarea cooperării economice și comerciale între două țări partenere și aliate reprezintă o dovadă importantă de unitate și încredere în proiectul european, mai ales în actualul context internațional. Perspectivele de întărire a acestei cooperări au constituit principala temă de discuție dintre ambasadorul George Bologan și vicepreședintele Guvernului și ministrul pentru afaceri economice și transformare digitală, Nadia CalviñoSantamaría, în cadrul întâlnirii desfășurate finele anului trecut.”

Mulțumiri pentru sprijinul de aderarea României la Spațiul Schengen

„Cu acest prilej, a fost apreciat nivelul excelent al relației bilaterale și au fost analizate oportunitățile viitoare de colaborare având în vedere rezultatele primei ședințe comune de Guvern din acest an și exercitarea de către Spania a Președinției rotative la Consiliul Uniunii Europene, în al doilea semestru al anului 2023. Cei doi au convenit că legăturile umane, alături de cele la nivel instituțional și economic, completează și dau profunzime relației hispano-române, iar acordul obținut în cadrul ședinței de guvern privind înființarea unui grup de lucru pentru a analiza soluțiile în vederea acordării dublei cetățenii reprezintă o recunoaștere a contribuției importante pe care comunitatea românească a adus-o, de-a lungul anilor, societății spaniole.Ambasadorul George Bologan a transmis totodată mulțumiri Regatului Spaniei pentru sprijinul constant în ceea ce privește aderarea României la Spațiul Schengen” arată un comunicat al Ambasadei României la Madrid.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel