Data publicării:

Transelectrica şi Transgaz trec în subordinea Ministerului Finanțelor

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp
Transgaz_3
Transgaz_3

Companiile Transelectrica şi Transgaz vor fi transferate de la Ministerul Economiei la Ministerul Finanţelor, pentru evitarea unui infringement din partea Comisiei Europene.

 Potrivit Ministerului de Finanțe, proiectul a fost iniţiat pentru a se asigura, în regim de urgenţă, atât respectarea principiilor separării, cât şi celeritatea derulării unor măsuri asumate de România prin acorduri internaţionale, dar a căror reglementare de bază rezidă în acte normative de nivelul legii.

Proiectul  propune preluarea şi ducerea la îndeplinire de către Ministerul Finanţelor Publice a procedurilor aflate în derulare la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă privind selecţia managementului privat, conform prevederilor legale, pentru cele două societăţi comerciale. În acest sens, Ministerul Finanţelor Publice urmează să se subroge în toate drepturile şi obligaţiile Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie în numele Ministerului Economiei.

 Statul român, prin Ministerul Economiei, deţine 56,07% din capitalul social al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica, celelalte acţiuni fiind deţinute de Fondul Proprietatea, respectiv 13,49%.

 Capitalul social al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale Transgaz este deţinut de statul român în proporţie de 73,51%, celelalte acţiuni fiind deţinute de Fondul Proprietatea - 14,99%, de persoane fizice - 6,38% şi de persoane juridice - 5,12%

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel