Data publicării:
Trailerul filmului „Un pas în urma serafimilor”, în top 50 al celor mai populare videoclipuri pe YouTube
Trailerul filmului „Un pas în urma serafimilor”, lungmetrajul de debut al lui Daniel Sandu, se află în top 50 al celor mai populare videoclipuri.
Lansat în urmă cu patru zile, trailerul filmului a reușit să adune peste 34.000 de vizualizări pe platforma social media dedicată conținutului video.
Filmul, ce va fi lansat în cinematografele românești pe 22 septembrie, spune povestea lui Gabriel, un adolescent care îşi doreşte să devină preot şi urmează cursurile unui seminar teologic ortodox. Iniţial, el încearcă să se adapteze mediului, dar, în cele din urmă, îşi dă seama că sistemul este complet corupt şi abuziv. Nu după multă vreme, împreună cu alţi trei colegi, este etichetat de consiliul şcolii drept elev-problemă. Prinşi în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, şi un profesor laic viclean şi corupt, elevii învaţă că minciuna, furtul, manipularea şi trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să şi le însuşească pentru a rezista în seminar.
„Un pas în urma serafimilor” îi are în rolurile principale pe Ștefan Iancu și Vlad Ivanov, distribuția fiind completată de Ali Amir, Alfred Wegeman, Ștefan Mihai, Niko Becker, Ilie Dumitrescu Jr., Cristian Bota, Marian Popescu și Radu Botar.
Scenariul şi regia poartă semnătura lui Daniel Sandu, imaginea aparţine lui George Dăscălescu, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu, costumele de Cireşica Cuciuc, scenografia este semnată de Adrian Cristea, iar Marius Leftărache s-a ocupat de sound-design. Producători sunt Ada Solomon şi Ioana Drăghici.
„Un pas în urma serafimilor” a fost dezvoltat din 2008 în cadrul unora dintre cele mai prestigioase workshop-uri de profil: CineLink 2008, Ekran Wajda School 2010, Berlinale Co-Production Market 2013, Les Arcs Coproduction Village, Baltic Event Coproduction Market.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News