Traian Băsescu: SMURD nu a fost creat de un singur om. Sistemul a fost creat cu banii românilor
La o zi după demisia lui Raed Arafat, președintele Traian Băsescu a făcut primele declaraţii de presă. Cu această ocazie, șeful statului a declarat că există interese gigantice pentru neadoptarea Legii sănătăţii. A refuzat să dea să dea nume, dar a precizat că este vorba de cei prin mânile cărora trec "milioane" fără ca aceşti bani să se regăsească în modernizarea sistemului. În încheiere, președintele a declarat că în acest moment nu mai există altă soluție decât privatizarea sistemului de sănătate.
Iată principalele declaraţii ale preşedintelui Băsescu:
- A existat o comisie prezidenţşială, formată din specialişti neutri, dar de mare prestigiu. Preşedintele comisiei a fost rugat să transfere într-un proiect ceea ce s-a constatat în raportul de diagnosticv al sistemului de sănătate. În calitate de preşedinte al comisiei a fost profesorul Cristian Vlădescu, unul din marii specialişti pe medicină administrativă.
- A fost un efort de patru ani ca această lege să poată fi lansată în dezbatere publică.
- SMURD-ul este parte a ISU. Sunt cei cu descarcerarea şi cei cu salvările SMURD care toţi sunt pompieri. Nu discutăm de vreo unitate a Ministerului Sănătăţii. Vorbim de o unitate militarizată. Cine poate gândi privatizarea coloneilor, subofiţerilor de pompieri?
- Sunt interese gigantice în neadoptarea unei noi legi a sănătăţii.
- Pompierii de pe salvările SMURD iau şi un medic de la ambulanţă când situaţia o impune. Sunt aceeaşi pompieri pe maşinile de stins incendii şi cei de pe salvări, în general, nu în totalitate.
- Structurile militarizate nu se pit privatiza în România. Serviciile de salvare nu intenţionează să le privatizeze nimeni, dar noua lege deschide o portiţă către administraţiile locale ceea ce mie mi se pare în regulă.
- Să poată contribui şi ele la promptitudinea servicului de ambulanţă. Este o difeirenţă întrre localităţile mari şi ceea ce se întâmplă la sate. De aceea deschiderea posibilităţii ca primăriile şi CJ să fie parte a servicului de ambulanţă nu face nimic rău.
- Am convingerea că autorităţile locale îşi vor schimba puţin priorităţile de cheltuieli şi vor cumpăra ambulanţe pe care le vor pune în comune.
- SMURD nu a fost creat de un singur om. Statul român a făcut eforturi uriaşe. Sistemul a fost creat cu banii românilor. Nu a venit niciun personaj din ţară cu banii în buzunar. Sistemul este unul creat de statul român care poate fi condus de un om sau de altul, dar este pentru cetăţeni pentru a-i ajuta când le este greu. De aceea, abordarea publică din ultimele zile mi se pare deplasată.
- Mie mi s-a părut imorală discuţia cine ia banii: statul sau ambulanţa privată? Dar nu am auzit să se spună că banii trebuie să ajungă la primul care ajunge la accident.
- Raportul şi realitatea sistemului de sănătate ne arată că principalele probleme sunt monopolul CNAS care este un dezastru din punct de vedere al eficienţiei. Al doilea neajuns este politizarea sistemului sanitar, apoi ineficienţa, corupţia şi de-abia al cincilea este subfinanţarea.
- Sistemul nu a progresat din 2000 deşi s-au introdus în el de cinci ori mai mulţi bani.
- Sentimentul general în ceea ce priveşte securitatea sanitară a cetăţeanului este îndoielnic şi toată lumea critică sistemul, pe bună dreptate. Spre regretul meu, deşi am insistat ca proiectul legii să fie pus pe site din octombrie, politic nu s-a reuşit decât în decembrie.
- Am observat din toată zbaterea legată de sistemul de sănătate că s-a adaptat la a consuma sume tot mai mari fără a deveni mai performant. Dezbaterea trebuie dusă la fondul ei, la perspectiva de trasnformare a unor spitale în societăţi comerciale sau fundaţii, de înlocuirea CNAS cu asigurători privaţi, trebuie dusă în zona administraţiei locale care dobândeşte libertăţei majore de a angaja medici şi echipe specializate.
- Există două SMURD-uri în România: unul al statului, condus de un colonel şi al doilea o fundaţie cu sediul Târgu Mureş, care face ce vrea cu banii ei.
- Nimeni nu va putea face un servicuu de ugenţă separat de cel al statului. Cine va fi autorizat nu poate lucra decât prin 112, prin STS ce asigură comunicaţiile în acest sistem.
- Eu însumi am probleme să înţeleg toate mecanismele aşa cum au fost propuse dar vreau să trag un semnal de alarmă, că trebuie să dicutăm plecând de la diagnosticul sistemului de sănătate.
- Nu trebuie să fie luată ca o ameninţare, dar nu aş vrea să se repete experienţa de la Legea educaţiei, care a fost superpolitizată ceea ce a împins guvernul să-şi asume răspunderea. Vreau să cred că am învăţat din aceste erori.
- Vreau să cred că măcar Legea sănătăţii am putea să o dezbatem în februairie, iar înainte de vacanţa de vară să o avem adoptată. Nu-mi doresc o asumare a răspunderii, nu pentru că am dubii în privinţa calităţii legii, ci pentru că aş vrea ca toţi românii să-i ştie conţinutul.
- Legea lasă loc sectorului privat în zone care până acum erau doar ale statului, erau tabu. Vor fi mulţi care vor dori o asigurare mai mare decât pachetul minim. Dacă avem mai mulţi asiguratori, vor fi mai mulţi români care vor dori să o facă.
- CNAS nu reuşeşte să urmărească ce se întâmplă cu medicamentele şi banii din spitale. Sistemul de stat nu urmăreşte corect banii. Este clar că este o problemă de sistem, nu de oameni. Avem 42 de case de asigurări judeţene care nu controlează cum se cheltuiesc banii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News