Fostul președinte se consideră o victimă a adversarilor săi politici și spune că nu exclude ilegalități în restituirea terenurilor.
"Îmi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010.
Pe fond, aceste familii suportă consecinţele unor acţiuni politice îndreptate împotriva mea.
Nu exclud posibilitatea ca în procesul de restituire să fi existat ilegalităţi. Asta va constata justiţia, iar cei care au încălcat legea vor răspunde.
Sper ca astfel de investigaţii să se facă în toată ţara, începând spre exemplu cu judeţele Vrancea şi Timiş.
Ioana Băsescu a cumpărat de la o firmă italiană cele 290,4 hectare de la Nana în octombrie 2013 în baza înscrisurilor legale de la cartea funciară, cu deplină bună credinţă.
Oare de ce timp de trei ani cît timp firma italiană a deţinut proprietatea terenurilor nu s-a facut nici o investigaţie ?", a transmis Traian Băsescu, sâmbătă, pe Facebook.
VEZI ȘI: Mugur Ciuvică: De ce a fost ținut secret sechestrul pe moșia lui Traian Băsescu de la Nana
Procurorii de la Parchetul General au pus sechestru pe 147 de titluri de proprietate de la Nana. Terenul Ioanei Băsescu se află printele acestea.
Anunțul că s-a pus sechestru a venit prin poștă. Vestea a pus pe jar întreaga comunitate, iar oamenii sunt disperați și spun că nu mai pot dormi de frică. Primul care a aflat știrea că aproape toți locuitorii comunei Nana au probleme cu terenurile a fost poștașul din comună.
Acest lucru ar putea fi cauzat de ancheta facută de procurori în legătură cu retrocedările efectuate în Călărași, retrocădari investigate și de comisia de anchetă din Parlament, înainte ca cercetările să fie preluate de Parchet.
Oamenii se așteaptă să rămână fără parcelele de teren care fac obiectul cercetării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați