Data publicării:

Traian Băsescu, propunere pentru Guvern: Să dăm bani armatei

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Președintele Traian Băsescu consideră că România nu se mai află în situația de criză din 2009-2010, iar în contextul ultimelor evenimente de la granița de Est, mai bine s-ar investi în armată decât să se pompeze bani către primari pentru voturi. 

România trebuie "să-şi revizuiască imediat politica de finanţare a armatei", este mesajul transmis de către președintele Traian Băsescu la întâlnirea de vineri cu ambasadorii.

"Este adevărat, a fost o perioadă de criză economică la nivelul UE, care a afectat şi România puternic în perioada 2009-2010. Nu mai suntem în situaţia de criză din 2009-2010 şi poate că, decât să pompăm bani către primari pentru a aduce voturi în campanie electorală, mai bine punem la dispoziţia Armatei resursele necesare, ca armata română să fie un partener viabil al statelor din NATO. Nu putem spune: 'Suntem în NATO, să vină americanii să ne apere, că noi n-avem buget. (...) Nu putem transforma nici constituțional, nici moral, responsabilitatea apărării către SUA. Mi se pare inacceptabil să stabilești ca prioritate alimentarea primarilor pentru campanie și să nu te uiți la nevoile armatei", a continuat Băsescu.

Citește și Traian Băsescu. Dosarul de spălare a banilor a fost redeschis

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel