Data publicării:
Traian Băsescu poate scăpa de dosarul penal. Decizia Gabrielei Firea
Senatoarea Gabriela Firea a aceptat să meargă la mediatorul în dosarul în care l-a acuzat pe fostul președinte Traian Băsescu de șantaj.
UPDATE: Contactat de dcnews.ro, avocatul Gabrielei Firea, Lucian Bolcaș a explicat că "Doamna Gabriela Firea a răspuns invitației mediatorului solicitate de Traian Băsescu în vederea stabilirii condiției unui contact de mediere. Medierea este posibilitatea stingerii unui proces penal dacă se stabilesc anumite condiții". Concret, avocatul Lucian Bolcaș a explicat că în urma unei posibile medieri se pot stabili anumite condiții convenabile ambelor părți care ar duce la închiderea dosarului. Miza dosarului este una uriașă, așa cum a explicat și analistul politic Bogdan Chirieac.
Instanța de judecată a întors însă dosarul la Parchetul General unde a fost schimbată încadrarea infracțiunii de la șantaj la amenințare. Acela a fost și momentul în care fostul președinte Traian Băsescu a cerut medierea.
Potrivit Antena 3, senatoarea PSD Gabriela Firea a acceptat să meargă la mediator în scandalul cu fostul președinte. Prima întâlnire ar urma să aibă loc miercurea viitoare. La întâlnire ar urma să participe partea vătămată, Gabriela Firea, şi avocatul ei, Lucian Bolcaş, care vor discuita cu negociatorul condiţiile unei posibile împăcări. Traian Băsescu a luat o declarație de-ale Gabrielei Firea ca pe o posibilitate de împăcare, după ce senatoarea PSD a spus că fostul președinte nici măcar nu și-a cerut scuze. Dacă cei doi cad la pace, dosarul ar putea fi închis.
[citeste si]
Miza dosarului de amenințare
Analistul politic Bogdan Chirieac scria într-un editorial că "Dosarul Firea-Băsescu pare să fie fisura care rupe barajul. În acest moment, este posibil ca un lung șir de dosare să apară pe numele fostului președinte. Sigur că instanțele de judecată pot pronunța și achitări. În România de astăzi, însă, Parchetele nu fac dosare pentru a le pierde în instanțe... Dosarul despre amenințarea d-nei Firea deschide oficial o vânătoare a Justiției al cărei trofeu este însuși capul d-lui Traian Băsescu. Ceva, cumva s-a întâmplat cu protecția externă a fostului ocupant de la Cotroceni. Acum, pare că nu mai există".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News