Data actualizării:
Data publicării:

Traian Băsescu a GRAȚIAT o femeie acuzată de fapte de corupție. "Un om extrem de bolnav"

Autor: Roxana Neagu
WhatsApp

Președintele Traian Băsescu a dezvăluit, luni, că a grațiat o femeie, acuzată de două ori de fapte de corupție. 

"Astăzi am semnat un  decret de grațiere pentru Chiron Jana, născută în 1942. Am grațiat o femeie care a săvârșit acte de corupție și a avut două condamnări, una în 1992 și alta în 1997. Doamna lucra ca asistentă medicală și a promis unei alte persoane că o va ajuta să fie angajată ca secretar dactilograf în spitalul din Vidra, unde lucra. Fapta de corupție este legată de primirea a 35.000 de Rol, în care intră și bani și bunuri. Valoarea totală este deci de 35 de lei. Prima oară a fost condamnată la cu suspendare, apoi la pedeapsa de patru ani cu executare i s-a adăugat și prima pedeapsă. De ce nu a putut fi încarcerată din 1997 și până acum? Certificatele de la dosar arată ca a fost operată de neoplasm mamar, are ciroza hepatică, abdomen operat, insufieciența cardiaca, diabet zaharat, lista e mult mai lunga. Doamna are 72 de ani. Asta înseamnă că după 17 ani de la condamnare, ar trebui să intre în  închisoare. Mi s-a părut un caz care poate face obiectul unei grațieri", a spus președintele Traian Băsescu, luni. 

"Era un om extrem de bolnav", a precizat președintele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel