Noua lege a Educaţiei Naţionale trebuie adoptată până cel târziu la 1 ianuarie 2011, deoarece forma bugetului de stat şi a celor locale depind de aceasta, a declarat, joi, la Radio România Actualităţi, preşedintele Traian Băsescu.
"S-a ratat anul trecut, prin tergiversare, blocarea asumării răspunderii, ş.a.m.d. S-a tot dezbătut legea în Parlament. Ne apropiem de ratarea a încă unui an pentru că noua lege a Educaţiei prevede descentralizarea. Cum pot să-şi facă autorităţile locale bugetele în forma definitivă până nu ştim dacă va intra în vigoare noua lege (...)Trebuie, până la 1 ianuarie, să ştim: şcolile vor fi la administraţiile locale, sau rămân tot la ministerul Educaţiei", a afirmat Băsescu.
El a mai afirmat că "nu poţi să spui că mai avem timp până la anul", în condiţiile în care, pe lângă bugete, mai trebuiesc pregătite noile programe de învăţământ şi noile manuale.
În acelaşi context, şeful statului a subliniat că forma legii Educaţiei, pe care Guvrenul şi-a asumat răspunderea, este "cea mai bună care se putea obţine", chiar dacă "nu mai este cea ideală, de acum un an", reflectând nişte "compromisuri", generate de luarea în considerare a amendamentelor introduse la Camera Deputaţilor şi a unei părţi a celor propuse de comisia de învăţământ din Senat.
El a spus că avantajul acestei legi este că răspunde tuturor principiilor stabilite prin Pactul Naţional pentru Educaţie şi "introduce exigenţa de a crea competenţe", cele cerute de criteriile europene. AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Ce cred românii când văd un poliţist. "În occident nu există mentalitatea asta"
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Răzvan Munteanu, două posibile scenarii. "Există riscul să nu aflăm niciodată varianta oficială"
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- Nu faceţi plăţi online când sunteţi conectaţi la reţele publice de WIFI. Avertismentul Asociaţiei Române a Băncilor
- "Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?