Data publicării:
Traian Băsescu, lovitură de campanie pentru Victor Ponta și Klaus Iohannis: "CORUPȚI"
Președintele Traian Băsescu a făcut, luni, declarații de presă la Palatul Cotroceni. I-a atacat pe Klaus Iohannis și pe Victor Ponta, delimitându-se de cei doi prezidențiabili în detrimentul Elenei Udrea.
Luni, după deciziile luate în Parlament în dosarul Microsoft, președintele Traian Băsescu ține o conferință de presă, la ora 18:30.
DOSAR MICROSOFT. Traian Băsescu îl amenință pe Victor Ponta. "Poate Victor Ponta va primi altă calitate în dosar"
DC NEWS vă transmite LIVE TEXT declarațiile președintelui.
"Mă vizează declarația de presă și pleacă de la o realitate. Am văzut în ultimele două luni o campanie furibundă a celor două blocuri politice: Ponta cu propagandiștii lui și cu parlamentarii pe de-o parte, pe de altă parte ACL sau PNL. Și una și alta din tabere a început să mă aloce celeilalte tabere. PSD spune că sunt în înțelegere cu Iohannis, PSD și toți propagandiștii lor. ACL și toți propagandiștii lor- din păcate oameni care au pretenția că sunt de dreapta s-au înrolat în această zonă, deși până acum unii nu știau cât de drăguți să fie cu Ponta până acum două luni, acum găsesc cu cale să propage mesajul ca președintele e în intelegere cu Ponta. O să-i dezamăgesc și pe unii și pe ceilalți: nu-l susțin și nu-l voi susține pe Ponta și nici nu am vreo înțelegere cu el, nu-l susțin și nu-l voi susține pe Iohannis și nici nu am vreo înțelegere cu ei. Amândoi sunt corupți și mincinoși. În ceea ce mă privește, îl susțin pe candidatul PMP, Elena Udrea, un om corect, care nu minte, care a făcut ceva când a fost ministru", a declarat președintele Traian Băsescu.
Președintele Traian Băsescu a mai spus că "Jocul acesta- președintele e pe ascuns cu Ponta sau Iohannis- e mizerabil, iar lipsa de respect a celor doi pentru țară, pentru instituții, aroganța, nu-i fac pentru mine oameni cu care sa pot avea un aranjament (...) Vai de capul românilor dacă unul dintre cei doi ajunge președinte.".
Președintele nu a vorbit despre deciziile luate de Parlament, luni, în dosarul Microsoft, deși la ultima ieșire pe această temă a fost revoltat. Alessandra Stoicescu a precizat, la Antena 3, că în această seară nu a ieșit președintele țării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News