„Principalul obiectiv al acestei moțiuni trebuie să fie acela de a arăta că există opoziție, care ocazionat de moțiune, să provoace o dezbatere care să puncteze, să pună un pilon unde se află alianța de guvernare PSD-ALDE. Nu este obligatoriu, deși mi-aș dori foarte mult, ca moțiunea să aibă succes. Dacă ar avea succes ar fi foarte bine. În cazul în care nu are succes, oricum trebuia făcută. Moțiunea trebuia făcută", a afirmat Traian Băsescu, într-o intervenție telefonică la postul B1 TV.
Acesta a adăugat că nu crede că vor fi atâtea „dezertări" în PSD încât să umple acel 30 de voturi care lipsesc opoziție.
„Dacă va avea sau nu succes, rămâne de văzut. Cred că PSD este capabil să instituie un sistem de control pe oamenii lui care să facă imposibile dezertările. Moțiunea trebuia făcută, chiar dacă are șanse mici să treacă. Nu cred că va fi o hemoragie atât de mare de PSD-iști încât să acopere golul de circa 30 de locuri. După socotelile mele, cu tot cu trecerea UDMR de partea opoziției, lipsesc vreo 30 de voturi", a explicat Băsescu.
Băsescu, schimb de replici cu Liviu Pop
Fostul președinte a avut un schimb de replici și cu senatorul PSD Liviu Pop, invitat în studioul B1 TV.
„Așa cum e doamna Dăncilă, arătați-mi unul mai bun decât dânsa în PSD", a afirmat Băsescu.
În replică, Liviu Pop i-a spus senatorului PMP că trebuie să vină premier al opoziției că poate astfel ar fi fost mai credibil în rândul partidelor.
„Trebuia să vină alianța asta a austerității PNL-USR-PMP să vină cu dumneavoastră premier, că vă pricepeți la toate, să spună „da, domnule dacă noi dăm jos Guvernul Dăncilă, vine domnul președinte Traian Băsescu ca premier al României. Poate așa deveneați mai credibil în rândul Opoziției", a spus Pop.
În schimb, Traian Băsescu a continuat ușor ironic, precizând că PSD nu are pe cineva mai bună ca Viorica Dăncilă pentru șefia Guvernului.
„Ți-am spus eu că vreau să vin? Eu sunt europarlamentar. Deocamdată am altă treabă. Nu cred că aveți pe cineva mai bun decât doamna Dăncilă, așa cum e doamna Dăncilă. Voi nu vă dați seama cum vă vedeți din afară. Voi vă credeți deștepți când sunteți acolo, între voi, și mergeți cu programul lui Daddy care a nenorocit țara, fără să înțelegeți ce faceți. Nu sunteți niște oameni neapărat vinovați pentru că, dacă nu înțelegeți, asta e, atât puteți face pentru țara asta", a conchis Băsescu.
Moţiunea de cenzură depusă de partidele de opoziţie a fost citită, în plenul reunit de miercuri, iar dezbaterea și votul acesteia va fi dat marțea viitoare.
Vezi și: Moțiune cenzură Guvern Dăncilă. Greșeală făcută de PNL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Cozonac fără frământare. Iese pufos și nici nu te mai chinui
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Când vor scădea prețurile locuințelor din România și marea modificare din Noua Casă. Nancu (FNGCIMM) vine cu o veste excelentă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”