Traian Băsescu, ironii pentru trei miniștri în plen. Cum l-a numit pe Ponta
Traian Băsescu a susţinut în discursul său că moţiunea nu are şanse să treacă astăzi, poate doar cu " salvatorul Ponta " .
"Dragi colegi, în mod categoric, opoziţiei îi va fi foarte greu să treacă astăzi moţiunea. Poate cu salvatorul Ponta să treacă, dar dacă nu trece, ascultaţi-mă ce vă spun: daţi-vă singuri Guvernul jos, voi puteţi să o faceţi, şi puneţi un Guvern cu care să nu ne fie ruşine în UE, pentru că vom conduce UE. Reţineţi că această şansă o vom mai avea peste 14 ani", a spus Traian Băsescu.
El a spus că premierului şi miniştrilor le va fi greu să poarte discuţii în cadrul unor Comisii din Uniunea Europeană şi i-a ironizat pe ministrul Economiei, ministrul Transporturilor şi ministrul Educaţiei.
"Începând de la 1 iulie, România intră în trio. Trio la nivelul UE înseamnă că premierul României, alături de cancelarul Austriei, premierul Bulgariei vor stabili principalele linii strategice pentru următoarele 18 luni în UE. Întrebare: credeţi că doamna Dăncilă va putea să stea alături de cancelarul austriac şi să discute problema Brexit? (...) Şi vine altă problemă – dacă de la 1 iulie doamna Dăncilă intră în scenă, de la 1 ianuarie intră tot Guvernul în scena UE. După cum ştiţi, dincolo de Consiliul European, există Consiliul UE care are zece formaţiuni. Aceste formaţiuni sunt conduse de miniştrii ţării care deţine Preşedinţia.
Şi o să vă întreb: există Consiliul Transporturi. Cum credeţi că va face faţă ministrul Transporturilor din România să discute problemele de infrastructură ale Europei, când el n-a construit un metru de autostradă în România? Există Consiliul Afaceri Europene. Vi-l imaginaţi pe Andruşcă (ministrul Economiei - n.r.) în capul mesei cu toţi miniştrii UE discutând despre taxele vamale pentru SUA? Consiliul Educaţie, Tineret, Cultură şi Sport. Cum credeţi că îl va prezida ministrul pamblică împreună cu Ioana Barna (Ioana Bran - n.r.), când acolo se vor discuta problemele de educaţie ale UE, când ei nu le rezolvă pe cele din România", a spus Traian Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News