Traian Băsescu, în cărți pentru coordonarea Parteneriatului Estic. Chirieac: Această funcție nu-i acordă o superimunitate
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu
WhatsApp

Traian Băsescu se pare că nu a mințit  atunci când a declarat că, imediat după ce va pleca de la Palatul Cotroceni, „se va muta” la Chișinău. Asta în condițiile în care președintele României va fi numit să coordoneze Parteneriatul Estic. Acest Parteneriat este un acord de asociere pe care Uniunea Europeană l-a încheiat cu Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Ucraina, Belarus și Republica Moldova.

Potrivit informațiilor din Național, Jose Manuel Barroso, alături de  liderii europeni reprezentativi, se deciseseră încă de acum un an cu privire la nominalizarea lui Traian Băsescu pentru o importantă funcție internațională, pe care urmau să i-o încredinteze președintelui român la sfârșitul mandatului său. Asta explică și poziția dură a occidentalilor față de încercarea de suspendare a lui Traian Băsescu anul trecut, lucru care încurcau planurile unei viitoare cariere a președintelui României.

Parteneriatul Estic este un acord de asociere pe care Uniunea Europeană l-a încheiat cu Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Ucraina, Belarus și Republica Moldova. Lucrurile vor fi forțate în Republica Moldova, pe care viitorul coordonator șef al Parteneriatului Estic are misiunea prioritară de a o pregăti pentru o viitoare aderare la UE.

Analistul Bogdan Chirieac a declarat, referitor la acest subiect, că: Există state în fostul spațiu sovietic care ar dori să se integreze în Uniunea Europeană. Uniunea Europeană nu are acum posibilitatea să se mai extindă. A fost o minune că a fost acceptată Croația. Și atunci, Uniunea Europeană, care dorește să aibă pace la granița de Est, în Vest sunt marea și oceanul, a inventat Parteneriatul Estic, în care a dat un miliard de euro, bani care nu s-au cheltuit până acum. Și în acest parteneriat estic sunt încurajate să promoveze democrația, drepturile omului, economia de piață.

Funcția de coordonator al Parteneriatului Estic este sub cea de comisar european sau undeva tot pe acolo. Ele nu se subordonează direct. Această funcție, lasă că nu ai foarte multă treabă, nu-ți oferă o imunitate, alta decât o au parlamentarii europeni sau comisarii europeni.

Să nu uităm că domnul Băsescu, care are mari probleme cu Moscova, nu ar fi acceptat de țări precum Ucraina, Belarus nu cred că e în Parteneriatul Estic, dar Ucraina, care este cel mai mare stat din acest parteneriat, nu l-ar accepta nici în ruptul capului pe domnul Băsescu. Mai mult, acest parteneriat nu este îndreptat împotriva Rusiei. Pur și simplu este o formă prin care UE încearcă ușor, ușor să impună valorile într-un spațiu care au altă cultură decât avem noi, să spunem, noi, europenii. Poate că domnul Băsescu și-ar dori această funcție, eu nu cred, dar această funcție, categoric  nu-i acordă o superimunitate", a mai declarat Bogdan Chirieac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel