Traian Băsescu și Victor Ponta, mesaje pentru români de Sfântul Nicolae
Președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta au transmis, sâmbătă, mesaje cu ocazia sărbătorii Sfântului Nicolae.
"Cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae doresc să transmit gândurile mele cele mai bune, însoțite de sincere urări de sănătate, împlinire și bucurii alături de cei dragi tuturor celor care își serbează ziua onomastică!
Fie ca această zi dedicată unuia dintre cei mai îndrăgiți sfinți ai Bisericii să ne aducă speranță în suflet și să ne întărească în dorința de a fi generoși cu cei care au nevoie de ajutorul nostru.
La mulți ani!", a spus Traian Băsescu, prin intermediul unui mesaj postat pe site-ul Administrației Prezidențiale.
Premierul Victor Ponta a ales pagina sa de Facebook pentru a transmite un mesaj de Sfântul Nicolae.
"La mulți ani tuturor românilor care își sărbătoresc astăzi ziua numelui, de Sfântul Nicolae! Să aveți o zi plină de iubire și de bucurii!!", a scris primul-ministru.
Vezi și: Irina, fiica lui Victor Ponta, i-a scris lui Moș Nicolae
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News