Data publicării:
Traian Băsescu, dosare. Tiberiu Nițu a cerut o situație a acestora
Procurorul general, Tiberiu Nițu, a anunțat că a cerut tuturor instituțiilor din subordine o situație a dosarelor cu privire la fostul președinte Traian Băsescu.
"Ieri am dispus să se întocmească o astfel de situație și am solicitat Secției de urmărire penală, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată să ne comunice o situație a tuturor dosarelor", a declarat Tiberiu Nițu la sediul Consiliului Superior al Magistraturii.
La sfârșitul lunii decembrie, procurorii Parchetului General au reluat urmărirea penală în dosarul în care senatoarea PSD Gabriela Firea a făcut plângere împotriva lui Traian Băsescu pentru șantaj.
Citește și: Dosar Firea-Băsescu. Bolcaș: Băsescu va trebui să fie audiat în calitate de făptuitor
Ancheta în acest dosar fusese suspendată ca urmare a imunității fostului președinte Traian Băsescu.
Anterior, Tiberiu Nițu declara că, din informațiile pe care le deține, fostul șef al statului nu a fost audiat până în prezent în această cauză.
"Audierile pot fi și înainte de începerea urmării penale cu privire la persoană, și după", a precizat procurorul general.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News