Data publicării:
Traian Băsescu, despre vizita lui Joseph Borell la Moscova: Este un incompetent! S-a dus nepregătit și ne-a făcut de râs
Traian Băsescu a criticat dur comportamentul șefului diplomației europene Joseph Borell în cadrul vizitei la Moscova.
"Lavrov, în intervenția lui, a luat toate problemele cu Uniunea Europeană și a dat varianta Moscovei, în timp ce Borell bătea câmpii cu Cuba. Lavrov îi spunea: "Situația din Orientul Mijlociu e așa", iar noi avem cu totul alte interese, iar Borell tăcea. Situația cu țările din parteneriatul estic, unde UE dă miliarde și aici sunt cele șase țări, pentru cei care nu știu, este vorba despre Belarus, Ucraina, Republica Moldova, Azerbaidjan, Armenia și Georgia. Toate statele din parteneriatul estic în afara de Belarus au trupe rusești pe teritoriul lor și Borell nu a spus nimic. I-a spus însă Lavrov că trebuie să discutăm implicarea UE în statele din fostul URSS.
Deci s-a dus nepregătit, ne-a făcut de râs și a arătat că este incompetent pentru această funcție și mai ales incapabil să facă față agresivității politice externe a Rusiei. Eu am spus-o în diverse comisii despre celebrul business cu Rusia, adică că facem business cu Rusia că e vecinul nostru, chiar și Borell i-a spus lui Lavrov ceea ce nu știa Lavrov, că Rusia e cel mai mare vecin al UE. Cum să spui așa ceva? Cât de ridicol a putut să fie omul ăsta, care a fost și ministru de externe al Spaniei.", a declarat Traian Băsescu la RealitateaPLus.
VEZI ȘI: Se cere DEMISIA lui Joseph Borell, șeful diplomației europene
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News