Data publicării:

Traian Băsescu, atac la ministrul Mircea Dușa. Ce spune Bogdan Chirieac

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Președintele Traian Băsescu l-a atacat dur pe ministrul Apărării, Mircea Dușa, înainte de plecarea la Consiliul European. Traian Băsescu a declarat că Dușa ține să dovedească și public că nu înțelege nimic.

Mircea Duşa a declarat, miercuri, că i-a trimis preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare prin care i-a cerut să pledeze la Consiliul European pentru aprobarea creşterii deficitului, care ar permite MApN o suplimentare de 0,3% la buget.

Citește și: Bogdan Chirieac. Domnul Traian Băsescu va începe să-l atace pe Klaus Iohannis

"Domnul ministru ţine să dovedească şi public că nu înţelege nimic. Ce documentaţie s-a trimis la Consiliul Europan ca eu să pot susţine acest lucru? Am discutat cu Victor Ponta acest lucru în timpul negocierilor cu FMI. L-am rugat ca în interiorul deficitului să agaţe un 0.1% în plus la Armată, ca să arătăm că vrem, că atâta s-a putut, dar mai vrem o extindere. Acest lucru se poate face cu o documentaţie solidă depusă la Comisia Europeană. Sunt convins că în perioada următoare vor lucra la o astfel de documentaţie. Eu îl voi preveni pe Jean-Claude Juncker că o astfel de documentaţie va urma. Lucrurile nu se rezolvă cu dat sarcini prin presă, ci cu o documentaţie consistentă", a declarat Traian Băsescu.

Bogdan Chirieac: Dacă Traian Băsescu iubea România, trebuia să facă domnia sa documentele

Față de acest nou atac al președintelui Traian Băsescu la adresa unui nou ministru al Cabinetului Ponta, analistul Bogdan Chirieac a declarat că este nevoie de o precizare.

"Am înțeles că Polonia a obținut un spor de buget pentru armată printr-o derogare de la UE. Cu alte cuvinte, ținând seama de situația din Ucraina și faptul că suntem țări din prima linie, UE acceptă ca în afara deficitului de 1,83 cât a negociat Guvernul cu FMI-ul să mai un procent, am înțeles că Polonia a obținut două, deficit pe care nu se ia în calcul  la deficitul general de către Comisia Europeană, deci ai mai mulți bani pentru înarmare. 

Citește și: Adrian Năstase: La sfârșitul celor două mandate ale lui Băsescu...

Înțeleg că este posibil așa ceva, acceptă Comisia, și ne înarmăm aici. Până la urmă trebuie făcute documentele cum se cade pentru așa ceva, este o chestiune serioasă. Va fi un alt președinte peste câteva zile, numai că la summit-ul acesta participă, din nefericire, tot domnul Traian Băsescu. 

Dacă domnul Traian Băsescu știa să facă documentele, trebuia să le fi făcut domnia sa. Domnul Băsescu are cunoștințe, are consilieri, putera să lucreze împreună la această chestiune, nu să apară doar la televiziune și să spună că ministrul Apărării nu a făcut ce trebuie. Dacă iubeai România asta făceai", a declarat Bogdan Chirieac.   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel