Traian Băsescu a convocat o ședință CSAT
Președintele Traian Băsescu a convocat, pentru joi, o ședință a CSAT, pe ordinea de zi aflându-se evenimentele din Ucraina și subiectul privind "disfuncţii" în activitatea Institutului "Cantacuzino" cu implicaţii în planul securităţii naţionale, scrie Mediafax.
Administrația Prezidențială a transmis, miercuri, un comunicat de presă în care sunt menționate subiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței de joi:
"Eevaluarea situaţiei internaţionale prin prisma evenimentelor din Ucraina; activitatea desfăşurată de instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii internaţionale în anul 2013 şi principalele obiective pentru anul 2014; disfuncţii în activitatea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie «Cantacuzino» cu implicaţii în planul securităţii naţionale; măsuri privind dezvoltarea sistemului naţional de securitate cibernetică; activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în anul 2013".
Pe timpul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională, menţionează sursa citată.
Şedinţa CSAT va avea loc, de la ora 15.00, la Palatul Cotroceni.
Experţii OMS au făcut verificări la Institutul Cantacuzino din Bucureşti în perioada 25-27 februarie, după ce acesta a produs 400.000 de doze de vaccin antigripal, însă acestea nu au putut fi folosite, întrucât rezultatele testelor au indicat o concentraţie foarte mare de endotoxine, care ar putea să producă la administrare reacţii adverse, precum febră sau şoc anafilactic.
În ultima sa zi de mandat, fostul ministrul liberal Eugen Nicolaescu l-a demis pe Marius Savu, șeful Agenției Naționale a Medicamentului, instituția care a descoperit că lotul vaccinului din acest an conține o endoxină periculoasă.
Președintele României, Traian Băsescu, este șeful Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News