Data publicării:
UPDATE: Tragedie la un concert al lui Travis Scott din Texas. Cel puțin 8 morți // VIDEO
O busculadă s-a soldat cu cel puțin opt morți, la un concert al lui Travis Scott din Texas, SUA.
Cel puţin opt persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase altele au fost rănite într-o busculadă produsă vineri seara la festivalul de muzică Astroworld din Houston, statul Texas, au informat autorităţile americane, relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.
"Mulţimea a început să se împingă spre scenă. Acest lucru a creat un moment de panică care a condus la rănirea mai multor persoane, oamenii au început să cadă, să-şi piardă cunoştinţa şi s-a creat şi mai multă panică", a declarat şeful pompierilor din Houston, Samuel Pena, în cadrul unei conferinţe de presă sâmbătă dimineaţă, în faţa NRG Park, unde a avut loc festivalul.
"Avem cel puţin opt decese confirmate în această seară (vineri) şi numeroase persoane rănite", a spus el, adăugând că 17 persoane au fost transportate la spital, între care 11 erau în stop cardiac. Potrivit televiziunii locale KHOU 11 News Houston, incidentul s-a produs în jurul orei 21:00 sau 21:15 în seara de deschidere a festivalului.
Tragedia a avut loc când mulţimea s-a înghesuit în timpul unui concert al rapperului Travis Scott, a precizat Houston Chronicle. Circa 50.000 de persoane s-au prezentat la evenimentul de două zile, a adăugat ziarul. Cea de-a doua zi a festivalului a fost anulată. Poliţia din Houston a anunţat lansarea unei anchete pentru a se stabili cauzele acestei tragedii, precizând că examinează înregistrările video de vineri seara.
"În câteva minute, mai multe persoane s-au prăbuşit şi prezentau simptome de stop cardiac", a spus poliţia, adăugând că concertul s-a încheiat după busculadă. Astroworld este un festival de muzică lansat în 2018 de rapperul american Travis Scott, originar din Texas.
Artistul în vârstă de 27 de ani, care a devenit cunoscut în 2013, a fost nominalizat de şase ori la premiile Grammy. El are un copil cu Kylie Jenner, una dintre surorile Kardashian şi vedetă de reality-show. În timpul concertului susţinut de Scott, vineri seară, rapper-ul canadian Drake i s-a alăturat pe scenă.
Imaginile surprinse la NRG Park care circulă pe reţelele sociale arată zeci de persoane care se îndreaptă în grabă spre ieşire, izbind şi dărâmând detectoare de metale, înfruntându-se cu agenţii de securitate depăşiţi numeric, care nu reuşesc să stăpânească mulţimea.
Numeroase persoane sunt văzute căzând, însă nu se precizează dacă acesta este momentul în care s-au produs decesele. Alte imagini video îi arată pe membrii echipelor de salvare resuscitând persoane care îşi pierduseră cunoştinţa în mijlocul publicului, în timp ce concertul continua. Potrivit autorităţilor, peste 300 de persoane au fost rănite în timpul incidentului, unele dintre ele prezentând zgârieturi şi vânătăi minore. Printre artiştii care urmau să cânte la festival în week-end se numărau şi rapperii Chief Keef şi 21 Savage, precum şi trupa rock australiană Tame Impala
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News