Data actualizării:
Data publicării:

Tragedie în Gorj. O întreagă familie, intoxicată cu gaz

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Stiri
WhatsApp
Pretul gazelor
Pretul gazelor

O fetiţă în vârstă de 12 ani şi părinţii ei au fost găsiţi decedaţi, marţi seara, în locuinţa lor din Rovinari, de către pompierii şi poliţiştii solicitaţi să intervină la o posibilă scurgere de gaze.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, Florin Chisim, pompierii au fost solicitaţi să intervină la o garsonieră situată pe strada 22 Decembrie din oraşul Rovinari pentru salvarea a trei persoane posibil intoxicate cu gaz. La faţa locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, un echipaj de stingere a incendiilor, un echipaj SMURD şi o autospecială pentru transport victime multiple, două echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi echipaje al Poliţiei.

"Primii sosiţi la faţa locului au fost pompierii din cadrul SVSU Rovinari, care au constatat că în interiorul garsonierei se aflau trei persoane (un bărbat în vârstă de 39 de ani, o femeie în vârstă de 32 de ani şi o fetiţă în vârstă de 12 ani) care erau în stare de inconştienţă. Fetiţa a fost preluată de către un echipaj SAJ şi transportată la spitalul din Rovinari. Cu toate eforturile depuse de către echipajele sosite la faţa locului, bărbatul şi femeia au fost declaraţi decedaţi. Din păcate, nici pentru fetiţa transportată la spital nu s-a mai putut face nimic, medicii declarând decesul", a precizat Florin Chisim.

El a adăugat că nu au fost identificate scurgeri de gaze, valorile monoxidului de carbon din garsonieră fiind foarte mari. Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Andrei Lazăr, a afirmat că poliţiştii efectuează cercetări la faţa locului pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel