Traficul feroviar care leagă silozul din Portul Galați de gara CFR, redeschis
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
După trei decenii de când a fost abandonată, calea ferată cu ecartament normal care leagă Portul Galați de Gara CFR, pe o distanță de 1,5 kilometri, a fost redeschisă traficului, la două săptămâni după ce a fost redeschis și tronsonul cu ecartament larg, anunță președintele PSD al Consiliului Județean Galați.

"Astfel, în acest moment, cerealele din Ucraina pot fi aduse direct în Portul Galați pe porțiunea cu ecartament larg, pentru a fi încărcate în șlepuri și barje, sau încărcate direct din siloz în vagoane care circulă pe ecartament normal și transportate oriunde în România și Europa pe calea ferată.

Lucrările au fost realizate de către cei de la CFR, cu mai multe echipe de muncitori de la Galați, Brăila, Buzău, Focșani și Târgu Ocna.

Au fost înlocuite sute de traverse și s-au folosit peste 800 de tone de piatră spartă și peste 4.400 de tone de material mărunt de prindere.

Îi felicit că au reușit într-un timp record să redeschidă traficul pe două importante tronsoane de cale ferată, care pot dinamiza mult transportul de mărfuri, anunță președintele CJ Galați.

Vezi și: Zelenski îi dă replica lui Lavrov: „Doar cei care nu cunosc istorie ar putea decide să atace Ucraina”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel