Data publicării:

Trafic îngreunat pe DN 2, în Neamț, după ce un TIR a derapat

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Circulația rutieră se desfășoară cu dificultate pe Drumul Național 2, în județul Neamț, după ce un TIR a derapat. 

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier se desfășoară pe un fir alternativ pe DN 2 (E85) Roman – Suceava, în localitatea Săbăoani, județul Neamț, după ce un autotren a derapat, rămânând blocat cu partea din spate în afara părții carosabile (suprafața de rulare este acoperită cu zăpadă). Evenimentul nu s-a soldat cu victime, însă sensul de deplasare către Roman este întrerupt.

Trafic îngreunat aproximativ o oră

Se estimează ca traficul să fie reluat, în condiții normale, în 45-60 de minute.

”Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de drum, să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei şi să manifeste o conduită preventivă în trafic”, se arată într-un comunicat de presă al polițiștilor de la Infotrafic. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel