Data publicării:
INFOTRAFIC Trafic infernal pe Valea Prahovei. Se circulă bară la bară
Se circulă, din nou, bară la bară pe Drumul Național 1. Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să circule cu atenţie sporită.
La acest sfârșit de săptămână, valorile de trafic au crescut din nou pe Valea Prahovei. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, se circulă în condiţii de aglomeraţie pe DN 1 Ploieşti – Braşov.
”Recomandăm conducătorilor auto să circule cu atenţie sporită, să nu efectueze depăşiri riscante, să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi în teren pentru dirijare şi să aibă în vedere că pentru evitarea aglomeraţiei pot folosi ruta alternativă DN 1A Săcele - Cheia - Vălenii de Munte - Ploieşti”, se arată într-un comunicat al polițiștilor de la Infotrafic.
În zona montană se circula în coloană pe sensul Bucureşti –Braşov, de la km 102+500 până la kilometrul 107 (Comarnic).
S-a intensificat traficul şi pe zona Sinaia, iar de la kilometrul 126 până la kilometrul 130( Buşteni) se circulă în coloană pe sensul spre Braşov.
Vezi și:
ANM, prognoza meteo. Vremea în weekend 9 - 10 februarie
Dăncilă despre adoptarea bugetului! Pilonii principali - sănătate, educaţie, investiţii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News