Data publicării:

Trafic de ființe umane. Un nou stat pe lista neagră

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Departamentul de Stat al SUA a plasat marți China pe lista neagră a țărilor care nu luptă suficient împotriva traficului cu ființe umane și care include 32 de state, între care Siria, Coreea de Nord și Rusia.

Această măsură care ar putea agrava tensiunile cu Beijingul, care s-au diminuat în timpul actualului mandat al președintelui Donald Trump, relatează AFP și Reuters, scrie Agerpres.

Un raport anual al Departamentului de Stat american, publicat marți, indică în special munca forțată la care este supusă minoritatea musulmană uigură și repatrierea forțată a refugiaților nord-coreeni.

Beijingul 'nu a luat măsuri serioase' pentru a remedia această situație, a spus șeful diplomației americane, Rex Tillerson.

'Consumatorii americani trebuie să recunoască faptul că pot avea o legătură nedorită cu munca forțată' prin intermediul produselor pe care le achiziționează, a adăugat secretarul de stat american.

Țările retrogradate în partea de jos a acestei liste privind tratamentul persoanelor pot face obiectul unor sancțiuni care variază de la restricții în legătură cu asistența americană până la încetarea schimburilor culturale sau educaționale cu Statele Unite ale Americii.

Aceste măsuri punitive sunt totuși lăsate la aprecierea Casei Albe. Republica Democratică Congo (RDC), Congo și Mali se află de asemenea pe această listă neagră, în special din cauza toleranței față de ideea înrolării copiilor ca soldați.

Haiti, care a fost declasat anul trecut, se situează în acest an la nivelul 2, datorită 'eforturilor semnificative' pentru a lupta împotriva relelor tratamente aplicate cetățenilor, dar rămâne 'sub supraveghere'.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel