Data publicării:
Trafic blocat pe Autostrada Soarelui. TIR răsturnat în şanţ - Foto
Traficul pe autostrada Soarelui este blocat la această oră.
Conform unor imagini exclusive DC NEWS, un TIR s-a răsturnat în şanţ la kilometrul 45 al A2, pe sensul către Bucureşti.
Din această cauză, dar şi pentru că se intervine pentru scoaterea de acolo a autotrenului, traficul este blocat în zonă.
Mai multe fotografii sunt disponibile în GALERIA FOTO.
Vom reveni cu detalii!
Accident în Teleorman, tot un TIR implicat
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că un autoturism și un autotren au fost implicate într-un accident pe DN 51A între localitățile Zimnicea și Fântânele, din județul Teleorman, traficul fiind întrerupt pentru cercetarea împrejurăririlor producerii evenimentului rutier. În urma coliziunii, au rezultat patru persoane rănite, dintre care una este resuscitată la fața locului.
Accident grav şi în Buzău luni dimineaţă
Una dintre victimele accidentului rutier produs luni pe DN 1B a decedat, iar a doua, rănită grav, a fost preluată de un elicopter SMURD.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, ale cărui echipaje au intervenit la accident, persoana decedată este o femeie de 49 de ani. Rănitul, un bărbat în vârstă de 57 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral grav şi era inconştient.
Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române anunţase, iniţial, că două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs, luni, pe DN 1B, în zona localităţii Săhăteni, circulaţia între Ploieşti şi Buzău fiind oprită.
"Un autoturism şi un autotren au fost implicate într-un accident pe DN 1B Buzău - Ploieşti, în zona localităţii Săhăteni, judeţul Buzău, circulaţia fiind întreruptă din această cauză. În urma coliziunii, două persoane din autoturism au fost rănite", a precizat Centrul Infotrafic.
La locul accidentului au intervenit trei echipaje de la ISU Prahova - o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. De asemenea, s-a solicitat şi intervenţia unui elicopter SMURD, scrie Agerpres.
Accident cu 14 persoane implicate la Arad
Poliţiştii arădeni au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, precizând că ultimul bilanţ arată că 14 persoane au fost rănite uşor în urma accidentului în care au fost implicate, luni dimineaţă, un microbuz cu pasageri şi trei maşini.
"Din cercetări a reieşit că un bărbat de 41 de ani, din municipiul Arad, a condus un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu, iar la intersecţia cu strada Meşterul Manole ar fi intrat în coliziune cu un microbuz, condus de un bărbat de 54 de ani, din localitatea Fântânele, care se afla oprit la culoarea roşie a semaforului, microbuzul fiind proiectat într-un alt autoturism din faţă, condus de o arădeancă de 30 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a 14 persoane. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul", se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad anunţase iniţial că în accident au fost implicate un microbuz de pasageri şi trei autoturisme, iar 12 răniţi au fost transportaţi la spital, victimele fiind "conştiente şi cooperante".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News