Data publicării:

Tradițiile dintr-un sat din Republica Moldova. Nea Mărin: O mâncare… nici nu am cuvinte!

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Noul sezon „Poftiți pe la noi! Poftiți la târg” îl poartă pe Nea Mărin într-o misiune pe târâmuri neexplorate până acum.

Noul sezon „Poftiți pe la noi! Poftiți la târg”, care a debutat la Antena 1 cu ediția de ieri seară, îl poartă pe Nea Mărin într-o misiune nouă, pe târâmuri neexplorate până acum: este pentru prima dată când vedetele care se înrolează în echipa lui descoperă tradițiile unui sat din Republica Moldova. ”A fost prima oară când am reușit să ajungem în Republica Moldova, am găsit datini extraordinare și o mâncare…nici nu am cuvinte!”, a declarat Nea Mărin.

Astfel, săptămâna aceasta, în edițiile Poftiți pe la noi! Poftiți la târg, Ruby, Jo, SHIFT și What’s UP, alături de Liviu și Andrei, îl însoțesc pe Nea Mărin în zona Orheiului, acolo unde muncesc alături de localnicii din satul Butuceni, învățând despre tradițiile locului și totodată îndeplinind... cu chiu cu vai sarcinile impuse de Nea Mărin.

De la munca la războiul de țesut la migăloasa aplicare a chirpiciului pe pereții unei construcții tradiționale sau mulsul caprelor, vedetele se confruntă cu cele mai variate misiuni. Dar sarcina supremă pe care o au de îndeplinit în paralel este organizarea unui târg dedicat meșteșugarilor din zonă, eveniment care va culmina cu un spectacol de dans folcloric, pus la punct cu rigurozitate de Nea Mărin.

Astfel, după ce ieri vedetele și-au făcut primul antrenament în satul Butuceni, iar SHIFT și Ruby au instruit-o pe Jo, aflată prima dată într-o astfel de misiune, cum să facă față cerințelor lui Nea Mărin, în această seară și mâine seară, de la 20:30, telespectatorii vor afla cine va trece cu brio de probele impuse de Nea Mărin și cine... va încerca să-l fenteze, dar mai ales cum se vor desfășura târgul și spectacolul puse la cale de ei.

Citește și...

„America Express - Drumul Aurului”, la Antena 1 

Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bie Adam, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din mediul online și mama ei, Mihaela, sunt concurenții „America Express - Drumul Aurului”.

Regulile sunt deja bine cunoscute: au la dispoziție un dolar pe zi, trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort și să își depășească limitele fizice și psihice pentru a ajunge la amuleta supremă de 30.000 de euro, marele premiu de la finalul cursei.

Un element în plus al acestui sezon este apariția Jocker-ului, pentru care se va juca în primul episod al fiecărei etape. Câștigarea lui va aduce avantaje surpriză, care vor conta foarte mult în clasamentul final. Mutarea pe un alt continent vine cu schimbări majore de cultură și obiceiuri, pe care telespectatorii le vor descoperi odată cu cele 9 cupluri de vedete ce pleacă în această aventură. 

Cel de-al cincilea sezon al show-ului va fi prezentat de Irina Fodor care, la fel ca până acum, va fi alături de concurenți pas cu pas, îi va coordona, le va oferi misiuni, dar și mult râvnitele imunități. Poveștile despre locurile spectaculoase în care se va desfășura toată această aventură vor fi aduse în continuare de Oase și Marius Damian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel