Potrivit unui comunicat al companiei de IT, remis marţi AGERPRES, asistentul personal de tip chatbot propus de TotalSoft are rolul de a răspunde rapid la întrebări precum cele legate de managementul timpului, eliberarea de adeverinţe şi alte documente standard de HR, administrare date personale, proceduri interne sau acces la date de contact ale angajaţilor, notează sursa.
Astfel, chatbotul este gândit pentru a oferi angajaţilor informaţii legate de zilele de concediu disponibile sau depunerea unei noi cereri de concediu, fie că este vorba despre concediu de odihnă, medical, fără plată sau despre concediu rezultat în urma unui eveniment deosebit, precum naşterea unui copil sau nuntă, dar şi tot ce ţine de obţinerea aprobărilor necesare pentru munca de acasă.
De asemenea, asistentul personal de tip chatbot al TotalSoft are rolul de a emite automat adeverinţe, pe baza unui formular standard, primind chiar şi număr de înregistrare atunci când este trimis pe email către solicitant, inclusiv datele personale din contractul de muncă putând fi verificate şi actualizate printr-o scurtă discuţie cu un chatbot, precizează compania.
"TotalSoft dezvoltă o aplicaţie automată de mesagerie text, chatbot, pentru a ajuta departamentele de HR să îşi crească productivitatea. Aplicaţia va utiliza Machine Learning pentru a simula conversaţia umană pe baza caracterelor introduse în interfaţa de chat. Un element inedit este faptul că transmiterea de mesaje către 'noul asistent virtual' se poate face folosind orice platformă de comunicare: Facebook Messanger, Skype, WhatsApp, Slack etc.", se menţionează în comunicatul companiei.
Directorul de vânzări al TotalSoft, Mihai Găvan, susţine că acest asistent personal virtual va creşte eficienţa angajaţilor.
"Chatboţii de HR transformă experienţele angajaţilor. Observăm un apetit crescut pentru adoptarea aplicaţiilor de chatbot printre companii. Nu doar că chatboţii cresc eficienţa forţei de muncă, reduc costurile, dar ei contribuie şi la livrarea de experienţe mai bune pentru angajaţi. Iar aceste lucruri sunt posibile datorită dezvoltării tehnologiei de Machine Learning", a declarat Găvan.
Pe de altă parte, TotalSoft anunţă introducerea conceptului de contract electronic de angajare, pentru fluidizarea proceselor şi simplificarea fluxului de angajare din cadrul departamentului de resurse umane.
Astfel, în momentul în care un candidat devine angajat, semnarea contractului de muncă de ambele părţi se poate face cu ajutorul semnăturii electronice, eliminând orice document printat. Din punct de vedere al candidatului, procesul este foarte simplu şi implică doar câteva clic,k-uri în urma unei notificări primite pe email, contractul de muncă semnat electronic de ambele părţi având aceeaşi valoare legală ca şi cel semnat fizic. Această funcţionalitate poate fi replicată pentru toate documentele gestionate de către departamentul de resurse umane.
TotalSoft, companie românească înfiinţată în 1994, este unul dintre cei mai importanţi furnizori de sisteme informatice de business (ERP, HCM, CRM, DM şi BI) din Europa Centrală.
TotalSoft este furnizorul preferat de soluţii ERP din România şi unul dintre primii 10 furnizori globali de soluţii software pentru industria de leasing. Produsele de top ale TotalSoft, Charisma ERP, Charisma HCM şi Charisma CRM, sunt lideri de piaţă în România, cu aplicare în nouă verticale de business: financiar, retail, distribuţie, producţie, servicii, construcţii, agricultură, energie şi medical. În toamna anului 2016, compania TotalSoft a fost achiziţionată de Logo Yazilim AS (Logo), companie de IT din Turcia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video