Tornadă. Guvernul, bani pentru familiile afectate
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Ședință de Guvern
Ședință de Guvern
Acordarea de ajutoare de urgenţă pentru mai multe familii afectate de tornada produsă în data de 30 aprilie în judeţul Călăraşi se află pe agenda şedinţei de guvern de miercuri. 

Astfel, potrivit notei de fundamentare a actului normativ, prin proiectul de hotărâre se propune acordarea de ajutoare de urgenţă în sumă totală de 28.500 lei pentru sprijinirea a 13 familii din judeţul Călăraşi care se află în situaţii de necesitate cauzate de tornadă, în vederea evitării riscului de excluziune socială a acestora şi asigurarea condiţiilor adecvate de locuit. 

În şedinţa de miercuri va fi adoptat şi un memorandum având ca temă aprobarea Programului Naţional de Reformă 2019. Un alt memorandum vizează aprobarea conţinutului Programului de convergenţă 2019- 2022. Totodată, pe agenda şedinţei figurează un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a Municipiului Bucureşti". 

Printr-o altă hotărâre, Guvernul vizează modificarea articolului 1 din HG 1264/2010 pentru aprobarea programului-cadru de emisiuni de titluri de stat Medium Term Notes. Pe ordinea de zi a şedinţei mai este şi o informare privind stadiul pregătirii şi organizării alegerilor europarlamentare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel