Data publicării:

Topul durerilor care îi chinuie pe români

Autor: Badoiu Raluca | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Durerile de cap, cele de spate şi dentare! Acestea sunt principalele probleme ale românilor, arată un studiu comandat de Reckitt Benckiser Healthcare International şi realizat de GfK România. 

Pe o scară de la 1 la 10, intensitatea durerii resimţite de cei intervievaţi ajunge la o medie între 5 şi 6, iar 8% dintre cei care au experimentat dureri de cap le-au resimţit la gradul maxim de durere.

 Eşantionul a fost format din persoane din mediul urban, cu vârste între 20 şi 55 de ani, cu venituri medii spre mari şi educaţie peste medie şi care s-au confruntat cu diverse dureri într-un interval de 6 luni.

 Astfel, în funcţie de sex şi vârstă, se observă că durerile de cap afectează mai mult femeile şi pe cei cu vârsta de până în 40 de ani. În ceea ce priveşte durerile de spate este îngrijorătoare distribuţia uniformă a acestui tip de durere pe toate grupele de vârstă, de la 20 până la 55 de ani.

 Durerile dentare au o frecvenţă mai mare la grupele cu vârste cuprinse între 20-30 (50%) şi 31-40 (39%). Durerile reumatice au o incidenţă crescută pentru grupa de vârstă 41-50 şi 51-55 marcate de acelaşi procentaj - 48%. Este interesant de remarcat faptul că pentru durerile reumatice şi articulare se înregistrează procente semnificative (31%; 30%) şi la persoanele cu vârste între 21-30 şi 31-40. Durerile musculare aparţin în special bărbaţilor şi afectează cel mai mult persoanele din grupa de vârstă 20-30.

 Durerile de spate au fost menţionate de cei intervievaţi ca având cea mai mare frecvenţă- în medie de 15 ori într-un interval de 6 luni. Durerile reumatice şi cele articulare au de asemenea o frecvenţă similară, iar durerile de cap apar în medie de 12 ori.

 Peste 35% dintre respondenţi nu au consultat niciodată doctorul în cazul durerilor, principalul motiv expus fiind acela că nu consideră durerea ca fiind o problemă. Lipsa de timp se transpune în al doilea motiv (27%) de a nu consulta doctorul, iar 13% au spus că îşi cunosc cauzele durerii, şi 10% îşi administrează singuri tratament, de obicei. Automedicaţia este frecvent întâlnită în cazul durerilor de cap, menstruale şi musculare. Respondenţii sunt mai predispuşi să viziteze medicul în cazul apariţiei durerilor de dinţi, reumatice, articulare şi a celor de spate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel